Suceava și Neamț, lideri de clasament la îmbolnăvirile de rujeolă
Dimensiune font:
Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în perioada 27-31 ianuarie a fost de 89. Cele mai multe au fost înregistrate în județul Suceava (37), urmat de Satu Mare (16), Neamț (15), Timiș (9), Arad (4), Caraș-Severin (4), iar în București, Hunedoara, Mehedinți și Maramureș fiind înregistrate câte un caz. Cazurile de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2-4 săptămâni; confirmarea și clasificarea unui caz durează în medie 3 săptămâni. Astfel, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 31 ianuarie este 19.259, din care 64 de decese. Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă (pojar), boala este mortală. Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli. În România, 9 din 10 părinți își vaccinează copiii.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau