Tatăl şi bunicul s-au coalizat împotriva unui tânăr de 19 ani
Dimensiune font:
* aceștia l-au acţionat în instanţă şi au obţinut evacuarea sa din locuinţă pentru următoarele şase luni * rebelul a făcut scandal aproape seară de seară, iar luni a încercat să dea foc la casă * noroc că era prea beat pentru a reuşi * a împrăştiat câţiva pumni, apoi a adormit în curte
R.M. este din Cristeşti, are doar 19 ani, nu şi-a finalizat studiile, a absolvit doar opt clase şi trăieşte pe spinarea părinţilor. O viaţă de parazit, cum se spunea pe vremuri. Din primăvară, a dat şi în patima alcoolului. Viciu destul de costisitor, cu toate că tânărul preferă băutura ieftină de la magazinul din sat ori de la birt.
Dar, cum n-are nicio sursă de venit, se bazează exclusiv pe finanţare din partea părinţilor şi a bunicilor. Când aceştia nu cotizează aşa cum vrea el, R.M. face scandal, ameninţă, distruge lucruri de prin casă, scoate uţiteul şi le zice că le va tăia gâtul.
Până acum două săptămâni, folosind diplomaţia, bătrânii au izbutit să-l tempereze, să-l liniştească. Însă, începând de la mijlocul lunii trecute, tatăl şi bunicul n-au mai avut deloc spor. Rebelul a făcut scandal aproape seară de seară, iar luni a încercat să dea foc la casă. Noroc că era prea beat pentru a reuşi. A împrăştiat câţiva pumni, apoi a adormit în curte.
Tatăl şi bunicul au profitat pe dată de situaţie, au sunat la 112, cerând ajutorul poliţiei. Un echipaj a ajuns la faţa locului în doar câteva minute, R.M. a fost luat ca din oală şi dus în arestul preventiv.
Victimele agresiunilor sale nu s-au oprit aici. A doua zi, tatăl şi bunicul lui R.M. s-au adresat Judecătoriei Paşcani, solicitând emiterea unui ordin de protecţie şi evacuarea tânărului din locuinţă. Magistraţii le-au dat dreptate. Astfel, prin sentinţa pronunţată joi, 9 noiembrie a.c., s-a decis evacuarea lui R.M. pentru o perioadă de şase luni. Răstimp în care n-are voie să-şi contacteze în vreun fel neamurile. În plus, mai are de achitat şi 600 lei, drept cheltuieli de judecată. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau