Teatrul Luceafărul începe Noul An cu un spectacol live
Dimensiune font:
Anul 2021 are semne bune pentru Teatrul Luceafărul și fanii săi: datorită scăderii sub 3 la mia de locuitori a indicelui de îmbolnăviri la nivelul orașului Iași, pot fi reluate spectacolele live! Așa încât echipa teatrului îi așteaptă pe spectatori în cea de-a treia zi a lui ianuarie, duminică, de la orele 11, la sala mică, la o reprezentație a spectacolului SCUFIȚA ROȘIE după Frații Grimm. Este o creație realizată de regizorul Constantin Brehnescu pornind de la cunoscutul basm, pe un text imaginat în versuri în care Lupul nu are nimic înfricoșător, devine Lupul albastru, iar Scufița Roșie este o fetiță simpatică, descoperind lumea și natura în drumul spre casa bunicii. „De ce Scufița Roșie? Un răspuns ar fi că am dorit să punctez, prin câteva întâmplări, primii pași ai unui copil în cunoașterea lumii înconjurătoare. Este, dacă vreți, mica (sau marea) aventură a vieții în care intră, curajos, personajul amintit! Scufița Fraților Grimm devine Scumpița echipei de realizatori. Așa o alintăm noi și, sperăm, și publicul.”, precizează regizorul.
Scenografia este imaginată de Constantin Butoi, iar muzica, de Radu Sanduloviciu. Regizorul a închipuit spectacolul ca un recital actoricesc susținut de Ioana Iordache și Claudiu Gălățeanu, care interpretează o suită surprinzătoare de opt personaje. Cei doi actori au momente de joc la vedere și de mânuire a păpușilor cu tijă sau gen Muppets. În spatele paravanului, acolo unde privirea publicului nu răzbate, este o activitate intensă a tehnicienilor de scenă. Regizorul tehnic Luca Loredana, recuzitera Adina Miru și mașinistul Bogdan Carp susțin eforturile actorilor prin acțiuni de sprijin. Partea de sonorizare e asigurată de Iulian Hardon, iar la lumini se află Mihai Giurgi și Cătălin Sadovschi.
Biletele au fost puse în vânzare pe platforma bilet.ro și pot fi achiziționate online. Prețul unui bilet este 14 lei. Conform reglementărilor pandemice, deocamdată sala poate fi ocupată doar în proporție de 30 la sută, așa încât doritorii de-a începe 2021 cu un spectacol de teatru trebuie să se grăbească să-și aleagă locurile și să achiziționeze biletele.
"Le dorim spectatorilor tot ceea ce ne dorim și nouă: un 2021 în care să revenim la normalitate, cu reprezentații teatrale față-n față, cu emoții estetice intense, modelatoare. La mulți ani, tuturor!", precizează teatrologul Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
vasile gh.
Jan 03, 2021
cand se demoleaza cladirea fostului sediu e-on din fata teatrului luceafarul?
Adauga comentariul tau