Termica lasă abonaţii în frig
Dimensiune font:
* apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire ar putea îngheţa în luna februarie * furnizorul de cărbune a sistat orice livrare, din cauza neachitării de către societatea de termoficare a ratelor care însumează 45 de milioane de lei
Huila adusă la Termica SA în toamna anului trecut din Rusia a fost folosită în cea mai mare parte, în prezent în depozite aflându-se 26.000 de tone, care ajung doar pentru această lună. Directorul de marketing Doina Oică atrage din nou atenţia că, în cazul în care consumatorii casnici nu îşi vor achita măcar o parte din debitele de 19 milioane de lei, există riscul ca la sfârşitul acestei luni să fie întreruptă alimentarea cu căldură şi apă caldă. Ea spune că nici o bancă nu a mai vrut să finanţeze achiziţia de cărbune din cauza reticenţei în ceea ce priveşte acordarea împrumuturilor în sectorul energetic. Doina Oică a mai precizat că pe 15 ianuarie reprezentanţii Termica vor purta noi discuţii cu conducerile Primăriei şi Consiliului Judeţean, în încercarea de a găsi fonduri pentru plata cărbunelui.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau