Trafic îngreunat în punctul de trecere a frontierei Siret. Cozi de camioane de peste 25 km
Dimensiune font:
Peste 500 de camioane aşteptau dimineaţă formalităţile vamale, iar coloana de autovehicule se întindea pe o lungime de aproximativ 25 km.
Valorile de trafic pe DN2, în special sensul spre ieşirea din ţară a autovehiculelor de transport marfă, au crescut încă de la sfârşitul săptămânii trecute, după cum a declarat pentru postul nostru de radio, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Emilian Ţehaniuc.
Valorile de trafic pe DN 2 sau E 85 mai ales în ceea ce privește sensul spre ieșirea din țara a autovehiculelor de transport marfă între localitățile Dărmănești și Siret, au crescut în mod simțitor. În același timp, procedurile de procesare pe partea ucraineană, în punctul de trecere a frontierei SIRET au înregistrat unele sincope. Cele două fapte au condus la formarea unei coloane de autovehicule de transport marfă pe unul din cele două sensuri de mers ale drumului național. În această dimineață, din datele furnizate de către reprezentanții Poliției de Frontieră, coloana se întindea pe o lungime de circa 25 de kilometri până în proximitatea localității Dănila, fiind alcătuite din circa 500 de autocamioane.
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat Poliţiei Rutiere, luni, să fluidizeze traficul rutier pe DN 2 (E85), în condiţiile în care coloana de camioane ce aşteaptă să treacă prin PTF Siret depăşeşte 25 de kilometri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau