Tramvai deraiat din cauza unui macaz înfundat
Dimensiune font:
* circulaţia dinspre Alexandru cel Bun spre Gară a fost blocată ieri timp de o oră * RATP a pus la dispoziţia ieşenilor autobuze şi microbuze
Ninsorile care continuă să cadă neîncetat au cauzat neplăceri regiei locale de transport public. Ieri, în jurul ora 10, tramvaiul cu numărul 443, care circula pe traseul 6, a sărit de pe şine în zona Podul de Piatră, blocând circulaţia aproximativ o oră. „Cauza deraierii o constituie înfundarea macazului cu zăpadă. Tramvaiul a trecut cu primul boghiu, însă al doilea a sărit de pe linie. Timp de oră, cât s-au făcut manevrele de repoziţionare a vagonului pe linie, transportul electric a fost blocat. Am pus la dispoziţia călătorilor patru autobuze şi două microbuze, care au deservit traseele 5, 6 şi 11”, a precizat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP.
(T. Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau