Ucrainienii cer legătură aeriană directă cu Iașul
Dimensiune font:
Autorităţile din Vinnytsia - Ucraina au solicitat diriguitorilor Aeroportului Internațional Iaşi sprijin pentru identificarea unei companii interesate să opereze curse directe între cele două oraşe * „Purtăm deja discuții cu operatorii pentru o posibilă rută directă din Iași spre Moscova și sperăm să putem deschide un culoar verde dedicat cetățenilor din Republica Moldova”, a precizat Romeo Vatră, director general RA Aeroportul Iași
Aeroportul Internațional Iași a primit ieri vizita unei delegații oficiale din Regiunea Vinnytsia, Raionul Cernăuți și Raionul Soroca, alături de reprezentanți ai Consiliului Județean Iași, cu prilejul sărbătoririi a 15 ani de cooperare cu Regiunea Vinnytsia din Ucraina. În cadrul acestei întâlniri, invitații au avut ocazia să afle informații despre principalul aeroport ce deservește regiunea de Nord-Est, dar și despre potențialul și perspectivele sale de dezvoltare, atât în ceea ce privește infrastructura de operare și procesare, cât și în ceea ce privește parteneriatele cu companiile aeriene, pentru deschiderea de noi rute directe, inclusiv realizarea unor conexiuni cu partea de Est. La rândul lor, ucrainienii s-au arătat interesați de posibilitatea stabilirii unor relații de colaborare cu Aeroportul Iași, prin conectarea pe calea aerului a celor două orașe, Iași și Vinnytsia. „Pentru regiunea noastră este foarte importantă realizarea unei conexiuni directe cu Iașul, ca destinație finală sau punct de tranzit spre noi centre internaționale. Ținând cont de deschiderea de care se bucură orașul dumneavoastră în toată Europa, prin rutele aeriene existente și parteneriatele solide pe care le aveți cu companii aeriene cu tradiție, o colaborare cu Aeroportul Iași ar însemna pentru noi un suport real pentru dezvoltarea economică locală. Aeroportul din Vinnytsia s-a dezvoltat în perioada 2015 – 2018, fiind operate curse regulate și chartere. Mai nou, prin reconstrucția terminalului vom putea procesa 500 de mii de pasageri anual, iar noua pistă va permite aterizarea și decolarea aeronavelor de capacitate mare. Tarifele aeroportuare la Iași sunt mult mai avantajoase și, în plus, distanța între cele două orașe este foarte mică. Aeroportul din Vinnytsia e în plină dezvoltare acum, avem timp să studiem detaliile tehnice și să ne pregătim pentru venirea unui nou operator. Ne dorim ca împreună cu echipa experimentată de la Aeroportul Iași să putem identifica o companie interesată să opereze curse directe din Vinnytsia și suntem încrezători că vom ajunge la un rezultat benefic”, a precizat Volodymyr Merezhko, directorul Departamentului de Cooperare Internațională și Dezvoltare Regională, Administrația Regională de Stat Vinnytsia.
Posibilă rută directă spre Moscova
La rândul său, Romeo Vatră, firector general provizoriu al RA Aeroportul Iași, s-a arătat dispus la o astfel de colaborare, care ar ajuta mult Iaşul în perspectiva aparaiţiei unei legături directe cu Moscova. „Prezența delegației din Ucraina ne onorează, iar discuțiile pe care le-am avut reprezintă un prim pas spre o viitoare colaborare între cele două regiuni. Suntem deschiși pentru orice oportunitate, fiindcă mai multe destinații înseamnă, în fond, o conectivitate mai mare. Ne bucurăm să aflăm că aeroportul din Vinnytsia se dezvoltă, o infrastructură aeroportuară modernă fiind întotdeauna un atuu în negocierile cu operatorii aerieni. Și e și în interesul nostru, ca aeroport regional, să atragem pasageri inclusiv din Republica Moldova și Ucraina, unde există un bazin consistent de pasageri. Purtăm deja discuții cu operatorii pentru o posibilă rută directă din Iași spre Moscova. De asemenea, cu sprijinul Consiliului Județean Iași și al Guvernului, sperăm să putem deschide un culoar verde dedicat cetățenilor din Republica Moldova, care va facilita accesul acestora către Aeroportul din Iași. Sunt convins că o colaborare între orașele Iași și Vinnytsia va fi extrem de benefică pentru aeroporturile lor”, a declarat Romeo Vatră, director general provizoriu al RA Aeroportul Iași. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau