Un adolescent a rămas fără piciorul stâng, la Vatra Dornei
Dimensiune font:
* aflat la pasajul pietonal de trecere peste calea ferată de lângă podul de peste râul Dorna, adolescentul nu a observat trenul, având căștile pe urechi și gluga hanoracului pe cap * partea de picior amputată de tren a fost recuperată de echipajul de pe ambulanță și menținută viabilă cu gheață, în vederea reconstrucției * la Spitalul de Copii din Iaşi, băiatul a fost dus direct în sala de operaţii, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa şi piciorul amputat
Ieri dimineață, în jurul orei 7.40, un accident deosebit de grav s-a petrecut în centrul municipiului stațiune Vatra Dornei, lângă Gara Vatra Dornei Băi.
Un elev în vârstă de 15 ani a fost lovit de trenul Regio 5702 Ilva Mică – Suceava, care la acea oră intra în Gară.
Mecanicul a explicat că, deși a claxonat la apropiere de pasaj, tânărul nu a avut nici o reacție și a pătruns în gabaritul căii ferate, fiind imposibilă oprirea garniturii.
Minorul a suferit amputație de gambă stângă, plus o amputație la un deget al mâinii stângi. La fața locului s-a deplasat o ambulanță care l-a transportat pe adolescent la Compartimentul Primiri Urgențe al spitalului din Vatra Dornei, unde a fost stabilizat. De acolo, cu elicopterul SMURD, a fost transferat la Spitalul Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iași.
Polițiștii de la Postul Transporturi Feroviare Vatra Dornei, în colaborare cu cei de la Poliția municipiului Vatra Dornei continuă cercetările, fiind deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
La Spitalul de Copii din Iaşi, băiatul a fost dus direct în sala de operaţii, unde medicii încearcă să îi salveze viaţa şi piciorul amputat. „Pacientul a suferit multiple traumatisme şi contuzii, cea mai gravă fiind amputaţia de gambă stângă. Are traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală. El se află în şoc postraumatic, şoc hemoragic, dar respiră spontan şi este conştient. Au fost instituite măsuri de suport vital, se fac explorări imagistice şi consult multidisciplinar. A fost dus în blocul operator, unde o echipă multidisciplinară formată din chirurgi pediatri, chirurgi plasticieni, ortopezi, pediatri, medici de anestezie şi terapie intensivă, neurochirurgi trebuie să decidă care va fi atitudinea terapeutică”, a spus dr. Tamara Solange Roşu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Copii.
Partea de picior amputată de tren a fost recuperată de echipajul de pe ambulanță și menținută viabilă cu gheață, în vederea reconstrucției. „Membrul amputat a ajuns la spitalul nostru odată cu pacientul. Echipa multidisciplinară va decide atitudinea terapeutică. Fiecare caz are particularitatea lui. Echipa terapeutică va decide. Impactul pe care îl au astfel de traume este major”, a declarat dr. Solange Roşu.
Pe rețelele sociale a fost lansată o campanie de donare de sânge pentru adolescentul din Vatra Dornei: „Este nevoie urgentă de sânge pentru un copil implicat într-un accident feroviar, la Vatra Dornei. E adus de urgeță la Sf. Maria Iași și trebuie intervenit pentru replantare membru. Pentru Cuciureanu Cristian, Spitalul Sf.Maria Iași, grupa sangvină 01+. Orice grupă de sânge este acceptată! Se poate dona la cel mai apropiat Centrul de Transfuzii Suceava, Bistrița etc.”, este anunțul care se distribuie continuu pe rețelele sociale. Laura RADU, Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau