iv>

Un gimnast a devenit cel mai tânăr Cetățean de Onoare al Iașului

1cetatean

Dimensiune font:

| 23-02-2024 13:11

La doar 23 de ani şi o zi, gimnastul David Gavrilovici cel mai tânăr cetăţean de onoare al judeţului nostru. Vicepreşedinţii CJ Marius Dangă şi Sorin Afloarei au fost cei care i-au oferit distincţia, miercuri, chiar cu puţin timp de a începe şedinţa Consiliului Judeţean. David Gavrilovici a primit acest titlu după ce a reuşit să impresioneze, în ciuda vârstei, la campionatul mondial şi european de gimnastică aerobică.

David Gavrilovici a împlinit 23 de ani pe 20 februarie, este legitimat la Clubul Sportiv Municipal Iaşi şi e component de bază al Lotului Naţional de Seniori Gimnastică Aerobică al României, cu care a devenit atât campion mondial, cât şi campion european.

Pentru David, primirea titlului de cetăţean de onoare al judeţului este un mare premiu, mai ales că evenimentul s-a desfăşurat la o zi de la împlinirea vârstei de 23 de ani. „Este o zi magică pentru mine. În sfârşit, munca mea este observată de întregul Iaşi şi de toată lumea. Este unul dintre cele mai frumoase cadouri primite de ziua mea. Pot spune chiar cel mai frumos cadou întrucât este mai greu de obţinut un astfel de titlu măreţ. Gimnastica nu prea este practicată de băieţi. Îmi pare rău de acest lucru. Profesorul Bogdan Bantă a reuşit să mă atragă în sală şi să mă determine să îmi doresc să vin la cât mai multe antrenamente. Pentru a obţine performanţă sunt sute de mii de ore de antrenament. Aş sfătui pe toată lumea să vină în principal să facă sport pentru mişcare şi dacă există dorinţă sigur va exista şi performanţă”, spune David Gavrilovici.

David Gavrilovici a fost descoperit şi format încă de la vârsta de 6 ani de către profesorul Bogdan Bantă, de la Clubul Gimnis Iaşi. De atunci, David a înregistrat rezultate remarcabile la competiţii naţionale şi internaţionale.

În prezent, David Gavrilovici este Maestru Emerit al Sportului şi are un palmares de invidiat: 6 medalii de aur, 6 medalii de argint şi 17 medalii de bronz. De asemenea, David este student la ASE în Bucureşti, unde urmează studiile de master la Finanţe-Bănci. „Performanţa în gimnastică la Iaşi s-a născut şi se naşte odată cu performanţa lui David Gavrilovici. Pentru a ajunge la acest nivel e o muncă asiduă, o muncă care necesită foarte multă muncă, ore de pregătire şi antrenament. Este, într-adevăr, mai complicat, pentru că nu avem suficiente spaţii de pregătire şi la nivelul standardelor cerute de competiţiile naţionale şi internaţionale, dar cu multă străduinţă am reuşit să avem multe performanţe foarte frumoase de aici, din Iaşul nostru”, spune profesorul Bogdan Bantă.

Prin titlul primit, gimnastul David Gavrilovici devine cel mai tânăr cetăţean de onoare al judeţului Iaşi. „Este un privilegiu să avem, dacă nu chiar cel mai tânăr cetăţean de onoare al unui judeţ din România, cu siguranţă unul dintre cei mai tineri. Prin acest titlu de cetăţean de onoare acordat lui David Gavrilovici, judeţul său natal îşi exprimă recunoştinţa şi admiraţia pentru munca sa şi pentru modul în care a reprezentat cu demnitate şi profesionalism comunitatea noastră la nivel mondial. Sper că această distincţie de cetăţean de onoare să îi întărească drumul către succes şi să îi deschidă noi oportunităţi în viitorul său. Îi transmit cele mai călduroase felicitări lui David Gavrilovici, în numele întregii comunităţi ieşene. Suntem mândri că avem astfel de reprezentanţi de seamă şi îl asigur că va avea şi pe mai departe sprijinul nostru pentru a atinge noi performanţe. Îi adresez mulţumiri şi colegului nostru, consilier judeţean Cătălin Cătur, cel care l-a adus în atenţia noastră pe campionul, multiplu medaliat, David Gavrilovici”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe.

Laura RADU, Maria STANCU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Primul avertisment al iernii, trecut cu bine!
22/11/2024 08:47

 Comandamentele de Iarnă au intrat in acţiune. Pe tot parcursul nopţii trecute s-a lucrat la deszăpezirea străzilor din Iaşi şi judeţ. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să circule cu pruden ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei