Un ieșean a ajuns la puşcărie pentru o rafală de înjurături
Dimensiune font:
* inculpatul a încălcat ordinul de protecţie și a zgâlțâit gardul de la casa părintească * distanţa până la imobil era de doar zece metri * el n-avea voie să se apropie la mai puţin de 50...
Florin T. s-a trezit în arestul prevventiv, unde mai are de stat măcar până la sosirea toamnei, deşi n-a omorât pe nimeni, n-a dat în cap, n-a jefuit, n-a lovit, nici n-a furat. Pur şi simplu, a încălcat un ordin de protecţie.
Problemele tânărului au început în seara de 28 mai a.c., când s-a întors beat acasă, avea chef de arţag şi s-a luat la ciondăneală cu tatăl său, Petru. L-a înjurat vârtos şi l-a strâns de gât, zicând că-l omoară, dacă nu-i mai dă bani de băut. Apoi, a adormit.
Bătrânul a profitat de acest moment de respiro şi a sunat la 112. Au venit poliţiştii, l-au amendat pe Florin şi au emis un ordin de protecţie provizoriu. Valabil doar pentru cinci zile.
Înainte de a pleca, agenţii l-au sfătuit pe Petru să meargă în instanţă şi să ceară emiterea unui ordin de protecţie pentru o perioadă de şase luni, ca să scape de fiul belicos. Omul a procedat conform indicaţiilor primite, iar magistraţii păşcăneni i-au admis cererea. Florin a trebuit să se care şi, până la Crăciun, n-avea voie să se apropie la o distanţă mai mică de 50 metri faţă de tatăl său şi nici să-l contacteze în vreun fel.
Tânărul n-a vrut să se conformeze restricţiilor impuse de lege, în seara de 31 mai a revenit acasă şi a făcut iarăşi scandal. Petru n-a replicat şi nici nu l-a pârât la autorităţi, comportament total neinspirat, care i-a dat curaj fiului. Acesta a recidivat pe 1 iunie, ziua, în amiaza mare. A venit şi a încercat să intre în gospodărie. Dar cum poarta era încuiată, el n-avea cheie şi era prea beat ca să poată sări gardul, a început să bată cu pumnii, a urmat o rafală de înjurături şi ameninţări cu moartea.
Vociferările sale i-au scos din case pe vecini, unul dintre aceştia s-a panicat şi a sunat la 112, ca nu cumva să se petreacă o grozăvie la ei în sat. Agenţii au venit imediat şi, de data asta, n-au mai fost deloc miloşi. L-au încătuşat pe Florin, l-au dus la secţie şi i-au deschis dosar penal. Pentru „încălcarea restricţiilor impuse prin ordinul de protecţie” şi „ameninţare”.
Cazul a fost preluat de procurori, aceştia au solicitat plasarea inculpatului în arestul preventiv, judecătorul de drepturi şi libertăţi a fost de acord, aşa că, de-atunci, scandalgiul stă după gratii.
La finele săptămânii trecute, Florin a mai primit nişte veşti proaste. Şi-a pierdut calitatea de suspect, este deja inculpat, camera preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi 2023, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii. Urmează a se stabili primul termen al procesului, Florin rămâne în puşcărie. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau