Un ieşean nu mai are voie să o lase însărcinată pe fosta concubină

PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPWZmMDNiMGUxYmY0ZDE2OGZmZGRkZTM4ODI2NTdmNDkx.thumb

Dimensiune font:

| 15-03-2021 14:11

 

Andrei şi Simona au avut o îndelungată relaţie de concubinaj, care s-a încheiat la începutul trecut. Din iubirea lor a rezultat un băieţel, acum în vârstă de patru ani. Despărţirea dintre ei a fost una paşnică, el având serviciul în Bucureşti, ea locuind în nordul judeţului Iaşi. Andrei venea rar pe acasă, cam o dată la două luni, nu stătea mai mult de-o zi, iar majoritatea timpului îl petrecea jucându-se cu băieţelul.

Nu la fel au stat lucrurile în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021. Tânărul a avut două săptămâni de concediu, pe care a hotărât să le petreacă în compania fostei concubine. Aceasta a fost de acord, nefiind implicată în altă relaţie.

În noaptea de Sfântu Vasile, după o beţie cumplită, lui Andrei i-a venit chef de sex. Simona a refuzat, spunându-i că acum nu mai pot fi decât simpli prieteni. Nervos, bărbatul a luat-o la bătaie. A tras-o de păr, a rupt hainele de pe ea, a lovit-o cu pumnii şi picioarele pe unde a apucat. După care a întreţinut relaţii sexuale până în zori.

Scenariul s-a repetat apoi, zi de zi, până ce i s-a terminat concediul. Andrei a plecat înapoi la Bucureşti, iar Simona şi-a făcut o mare cruce, crezând că a scăpat de calvar. Nu a fost deloc aşa, la sfârşitul lui februarie a aflat că a rămas însărcinată, a făcut avort, apoi şi-a înştiinţat fostul concubin.

Acesta a răbufnit şi a început să-i transmită tot felul de mesaje războinice prin apeluri audio şi video. „Te mierlesc de nu te mai găseşte nimeni”,  „îmi aduc tovarăşii să te facă poştă”, „îţi rup oasele”, „îţi dau 20 de răngi în cap dacă mă chemi în instanţă”, „nu te omor acum..., copilul rămâne orfan” etc. Simona le-a înregistrat pe toate, le-a transferat pe un stick de memorie şi cu aceste probe a mers, la începutul lunii, în instanţă pentru a cere emiterea unui ordin de protecţie împotriva fostului iubit.

Procesul a fost mai lung decât cele de acest fel, deoarece pârâtul n-a putut fi audiat din motive obiective (natura serviciului), aşa că sentinţa a venit abia la finele săptămânii trecute. Judecătorii au admis cererea Simonei şi, până la toamnă, cel puţin, Andrei nu mai are ce căuta acasă. În acest răstimp, e obligat să păstreze o distanţă minimă de 20 metri faţă de femeie, relaţiile sexuale fiind imposibile în acest context. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Spărgătorul a ţâşnit din W.C., apoi a furat bomboanele şi parfumurile victimei
14/01/2025 23:59

 Intra pe geam, ţaşnea din W.C., pătrundea in celelalte incăperi, inşfăca la repezeală ce-i pica la indemană, lucruri de volum mic, să incapă uşor in buzunare, să nu bată la ochi, apoi ieşea ...

Un ieşean a devastat barul şi l-a bătut pe barman. A fost nemulţumit de whisky
14/01/2025 23:58

 De ziua lui, Claudiu C. şi-a invitat fratele şi un prieten pentru a petrece la un local din Copou, unul cu program de noapte. S-au aşezat la o masă din dreapta barului şi au comandat trei pahare de w ...

Un ieşean a luat câţiva pari în cap și s-a ales cu 25.000 lei
14/01/2025 23:57

 Florin C. din Bosia a zăcut in spital o lună şi jumătate, după ce a fost bătut zdravăn de doi consăteni de-ai săi, Eugen G. şi Marian C. Seara, puţin inainte de a se lăsa intunericul, chiar in ...

Hoţ dovedit, prins în flagrant, apoi achitat!
14/01/2025 23:56

 Fapta care a făcut obiectul acestui dosar s-a petrecut pe 9 noiembrie 2020, cand Dumitru G. a intrat intr-un magazin Lidl, şi-a indesat in buzunare mai multe poduse alimentare, in valoare totală de 135 ...

Gripa a băgat în spital peste o sută de ieșeni în câteva zile!
14/01/2025 21:34

* in săptămana 6 - 12 ianuarie au fost raportate 375 internări, reprezentand 7,95 % din numărul total de cazuri de infectii respiratorii acute, cu 59 mai multe fată de saptămana anterioară * incidenta ce ...

Mai bine de jumătate dintre contribuabilii municipalității își plătesc taxele cash
14/01/2025 21:32

* incasările realizate anul trecut la principalele impozite si taxe locale, in cuantum de 1.453.525.860 lei, au fost mai mari decat cele inregistrate in aceeasi perioadă a anului 2023, cu exceptia cotelor si ...

Adolescenții ieșeni nu sunt pregătiți de Bacalaureat. Mii de note între 1 și 2,99, la simularea examenului
14/01/2025 21:30

La simularea examenului de Bacalaureat organizată de ISJ Iaşi in ultima lună a anului trecut, prezenţa elevilor ieşeni a fost mai scăzută comparativ cu simularea din 2024. Procentul de promovare este sub ...

Dezastru la simularea Evaluării Naționale, în județ - Opt din zece elevi au luat note sub 5 la Matematică!
14/01/2025 21:28

La simularea Evaluării Naţionale organizată in luna decembrie de Inspectoratul Şcolar Judetean Iasi, 80,3% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au luat note sub 5 la Matematică, iar 54% dintre ...

„Tinerii simt că literatura este o poveste vie care se scrie cu ei și despre ei și asta îi deschide ca oameni”
14/01/2025 20:51

Ce moment mai bun decat Ziua Culturii Nationale, in care il celebrăm pe inegalabilul Mihai Eminescu, puteam alege pentru un dialog despre literatură? Într-o astfel de zi, interviul cu Lavinia Ungureanu, ...

  Luxul accesibil. Magazinele second-hand premium schimbă piața modei din Iași
14/01/2025 17:07

În ultimii ani, magazinele second-hand de lux au inceput să ocupe un loc important in peisajul urban al Iasului. Spatii elegante, cu un aer sofisticat, pun la dispozitia clientilor piese semnate de desig ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei