Un ieşean trebuie să plătească 20.000 lei pentru un dinte strâmbat
Dimensiune font:
După un conflict spontan şi un scurt schimb de pumni, Iulian C. şi Silviu N. s-au târâit prin instanţe cam degeaba aproape şase ani. Niciunul nu se poate socoti mulţumit de sentinţa definitivă pronunţată zilele trecute de către magistraţii Curţii de Apel Iaşi.
Cei doi nu se cunoşteau, s-au întâlnit întâmplător pe stradă, în campusul Tudor Vladimirescu, era în jurul orei 4.00 dimineaţa, fiecare venea după un chef prelungit, umblau cam ezitant, aveau traiectorii sinuoase, alcoolul îşi spunea din plin cuvântul. S-au tamponat, s-au înjurat, apoi s-au luat la bătaie. Iulian a lovit mai temeinic şi mai eficient, ar fi putut câştiga detaşat disputa, chiar prin K.O., dar au intervenit agenţii de pază de la localurile din care ieşiseră beligeranţii.
Silviu s-a ales cu câteva vânătăi şi un dinte strâmbat, şi-a scos certificat medico-legal, apoi l-a dat în judecată pe Iulian pentru „lovire sau alte violenţe”. Conform actelor ataşate la dosar, a avut nevoie de 21-23 zile de îngrijiri medicale, el suferind „la nivelul dintelui 11 o malpoziţie, dintele fiind siruat spre palatinal şi o mobilitate de grad II şi o pierdere osoasă la nivelul corticalei vestibulare”. A solicitat daune materiale de 5.000 lei, asta însemnând extracţia dintelui şi aplicarea unui implant, dar şi 10.000 lei daune morale. Plus condamnarea lui Iulian.
Pârâtul n-a recunoscut niciun moment cu pumnii lui au strâmbat dintele reclamantului, a zis doar că l-a împins cu mâinile pe acesta, că nu l-a lovit. Fiecare a adus martori care să le confirme versiunile, Iulian a tergiversat în fel şi chip soluţionarea cauzei, a lipsit de la mai multe termene, când a fost a invocat tot soiul de excepţii, astfel că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată abia pe 11 noiembrie 2022. Inculpatul a primit o condamnare de un an, dar cu amânare şi obligaţia de a achita 15.000 lei părţii vătămate.
Amândouă părţile au făcut apel, nemulţumite de verdictul Judecătoriei. Silviu pentru că, între timp, a trebuit să cheltuiască mai mulţi bani şi că a suferit un „prejudiciu estetic temporar”, în timp ce Iulian a invocat prescripţia. Magistraţii le-au dat doar parţial dreptate. Au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Iulian, dar au majorat cuantumul despăgubirilor. Nu cât şi-a dorit Silviu, ci doar la 20.000 lei. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau