Un recidivist şi-a dezarmat fratele, apoi l-a înjunghiat mortal
Dimensiune font:
* cei doi aveau 14 ore de beţie continuă * agresorul a ajuns în arestul preventiv, a fost inculpat pentru omor asupra unui membru de familie, procurorul de caz s-a mişcat foarte rapid, rechizitoriul ajungând în instanţă după numai o lună
Constantin Hriscu din satul Sticlăria, comuna Scobinţi, este cunoscut ca un om foarte violent atunci când se îmbată. A făcut, de câteva ori puşcărie pentru astfel de fapte. Acum, are toate şansele să stea după gratii măcar 20 de ani, fiind inculpat pentru omor. Victima, chiar fratele său.
Cei doi locuiau împreună în casa bătrânească, propietate a părinţilor lor, iar în ziua de 8 ianuarie a.c. s-au pus pe băut. Încă de dimineaţă, de pe la ora 11.00. Au început cu vin, două sticle a câte doi litri. Le-au terminat, dar nu s-au oprit, au continuat cu acelaşi meniu. Pe la ora 17.00, în casa fraţilor şi-a făcut apariţia un vecin.
Şi tot aşa, până ce s-au îmbătat cu toţii. Pe la ora 3.00, fratele lui Constantin a ieşit afară, să se uşureze, la întoarcere i s-a năzărit că tovarăşii de pahar aflaţi înăuntru au încuiat uşa. S-a pus pe zbierat şi înjurat. Vecinul s-a ridicat de la masă, a deschis, fratele a mai cerut un pahar, dar Constantin l-a refuzat. De nervi, a luat un cuţit din bucătărie şi a atacat.
Ceva mai treaz, Constantin l-a dezarmat, apoi l-a înjunghiat de două ori în coapsa dreaptă, după care a mai băut vreo jumătate de oră, apoi s-a culcat. La fel şi vecinul. Constantin a dormit aproape două ore, iar când s-a trezit, şi-a văzut fratele întins pe podea, cu o baltă de sânge lângă el, adunată la mijlocul corpului. A mers la el, l-a luat de cap şi l-a întrebat dacă doarme, după care l-a aşezat înapoi pe podea. După aceste momente, Constantin a aprins o ţigară şi a mers la vecin ca să-l trezească, întrucât acesta adormise pe pat, lângă sobă. I-a spus că fratele său a murit. Vecinul ar fi vrut să sune la 112, dar avea telefonul descărcat. S-a dus acasă să-l încarce şi a mai tras o repriză de somn, până la ora 15.00. Abia atunci a chemat poliţia şi ambulanţa.
Constantin a ajuns în arestul preventiv, a fost inculpat pentru omor asupra unui membru de familie, procurorul de caz s-a mişcat foarte rapid, rechizitoriul ajungând în instanţă după numai o lună. Alaltăieri, dosarul a trecut de camera preliminară, astfel că procesul poate să înceapă. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau