Un tânăr a ajuns în arest, după ce a tâlhărit prostituata favorită
Dimensiune font:
* el spune că femeia i-ar fi sustras banii în timpul unei partide de sex şi a vrut doar să-şi recupereze paguba * i-a confiscat poşeta roz, pe care a aruncat-o, apoi, neglijent, într-un tufiş * de ciudă, i-a făcut plângere penală * procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 zile * magistraţii au ţinut cont de faptul că între învinuit şi victimă au mai avut loc întâlniri anterioare, întâlniri de pe urma cărora el a a rămas păgubit de importante sume de bani
Vasile N. (21 de ani) locuieşte într-un sat din comuna Rebricea, o localitate aflată la graniţa dintre judeţele Vaslui şi Iaşi. Lucrează în construcţii şi câştiga destul de bine pe şantierele din municipiu. Cum stătea la părinţi, n-avea mari cheltuieli, nu obişnuia să bea, banii se duceau, în principal, pe prostituate. Favorita lui Vasile a fost, până nu demult, Lavinia, o fată din Lungani, ce-şi face veacul prin zona Gării Internaţionale Nicolina.
Lavinia prestează zilnic, are preţurile pieţei, 150 lei contactul, 250 lei ora. Îşi rotunjeşte însă veniturile de fiecare dată când are parte de clienţi băuţi şi neatenţi. N-are nicio jenă ca, în timpul actului sexual făcut în aer liber, să-i buzunărească. Vasile a simţit-o pe propria piele acum un an, când a rămas fără întreaga chenzină, 1.700 lei. Atunci a iertat-o şi a continuat să apeleze la serviciile ei. Ultima partidă de amor a avut loc lunea trecută, în spatele unui chioşc. Lavinia l-a uşurat instant de 370 lei, Vasile şi-a tras pantalonii, a făcut câţiva metri, şi-a dat seama de furt, s-a întors, dar fata găsise alt client, se urcase în maşina acestuia, dispărând de la faţa locului.
Vasluianul nu s-a agitat prea tare, ştia unde o găseşte, a revenit a doua zi, tot pe la orele serii, s-a dus direct la ea. Foarte mulţumită, Lavinia trăgea cu nesaţ dintr-o ţigară, cocoţată pe un scaun de pe terasa din faţa barului. Avea în faţă o sută de vodcă şi-şi ţinea pe umăr poşeta roz în care se aflau 600 lei. Bani proveniţi de la patru clienţi pe care-i satisfăcuse în nicio oră. Şi era abia 10.00 seara...
Lavinia l-a întâmpinat cu braţele deschise şi picioarele desfăcute. Jubila la gândul că e-al cincilea client pe ziua aceea. Vasile a îmbrăţişat-o, a sărutat-o pe obraji, apoi i-a smuls poşeta şi a plecat spre gară. Pe drum, a cotrobăit în geantă, a dat peste portofel, a luat toţi banii, mai rămăseseră doar 260 lei, dar şi cartea ei de identitate, apoi a azvârlit-o neglijent într-un tufiş. S-a urcat în primul tren şi a plecat la el în sat.
Joi, Vasile s-a întors în Iaşi, cu gând să restituie actul prostituatei sale favorite. Ghinion maxim. Lavinia a suferit maxim după ce a rămas fără poşeta roz, a făcut plângere la poliţie, iar tânărul a fost încătuşat imediat ce a ajuns în zona chioşcului. Vineri dimineaţă, el a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
Vasile a invocat circumstanţa că între el şi Lavinia au mai avut loc întâlniri anterioare, întâlniri de pe urma cărora el a a rămas păgubit de importante sume de bani. Magistraţii Judecătoriei Iaşi i-au ascultat pledoaria, au audiat-o şi pe fată, iar vineri au decis punerea în libertate a învinuitului. Va fi judecat în stare de arest la domiciliu. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau