Urmărire ca în filme la Suceava, cu focuri de armă trase de poliţişti pentru prinderea unui şofer fără permis
Dimensiune font:
Poliţiştii de la Biroul Rutier Suceava au încercat să oprească un autoturism în timpul unui control în trafic, însă şoferul a accelerat. Agenţii l-au urmărit şi chiar l-au avertizat prin sistemul acustic să oprească, dar pentru că acesta a refuzat, au tras focuri de armă asupra pneurilor din spate.
În noaptea de 3 spre 4 martie, în cadrul unor controale în trafic organizate la nivelul Biroului Rutier Suceava, pe raza municipiului Suceava, poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism.
Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalelor şi a demarat în trombă către zona Orizont din municipiul Suceava, având ca direcţie de deplasare comuna Adâncata.
„În mod repetat, prin sistemul acustic al autospecialei, şoferul a fost somat de către poliţişti să oprească, fiind informat şi avertizat şi cu privire la iminenta folosire a armamentului din dotare în situaţia neconformării”, au precizat reprezentanții IPJ Suceava.
Cu toate acestea, şoferul a ignorat somaţiile, continuându-şi deplasarea în mare viteză. La ieşirea din municipiu, poliţiştii au tras focuri de avertisment.
„Pe parcursul urmăririi în trafic, autovehiculul a pătruns în mod repetat pe sensul opus de mers punând în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic. În aceste condiţii, în momentul în care s-a ieşit din zona urbană populată, poliţiştii au efectuat 3 focuri de avertisment în plan vertical şi întrucât autovehiculul urmărit nu a oprit, s-a executat foc de armă şi asupra pneurilor din spate”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.
În cele din urmă, poliţiştii au reuşit să blocheze în trafic autoturismul şoferului fugar.
„În urma utilizării armamentului, după o urmărire de aproximativ un kilometru, s-a reuşit blocarea în trafic a autoturismului de către autospeciala de poliţie. După blocarea trafic, întrucât şoferul se blocase în habitaclu şi refuza să deschidă, s-a procedat la spargerea geamului portierei stânga faţă, extragerea şi imobilizarea conducătorului auto, stabilindu-se că este un bărbat de 21 ani, din sat/comuna Pătrăuţi”, au mai adăugat reprezentanții IPJ Suceava.
În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că şoferul nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Tânărul este acum cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără a avea permis de conducere şi a fost reţinut pentru 24 de ore.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau