Vești bune pentru ieşeni! Președintele Consiliului Județean Iași anunță că astăzi a semnat contractul de finanțare pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din jud
Dimensiune font:
La sfârșitul anului trecut, Președintele Consiliului Județean Iași a participat la semnarea acordului prealabil de măsuri pentru încheierea contractului de finanțare pentru cea mai mare investiție cu fonduri europene din Iași, iar astăzi acesta a anunțat că a semnat și contractul de finanțare.
“Mă bucur să vă anunț că astăzi am semnat și contractul de finanțare între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Apavital pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași, în perioada 2014-2020, ce se va derula în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare.
După cum am discutat cu reprezentanții Apavital, marea majoritate a documentației este pregătită pentru ca implementarea proiectului să poată demara cât mai repede” – a precizat Costel Alexe într-o postare de pe pagina sa oficială de Facebook.
Investiție de 509,2 milioane de euro
Costel Alexe informează că investiția este una deosebit de importantă pentru județul Iași, având valoarea de 509,2 milioane de euro, din care 85% reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.
Lucrările de investiții din cadrul proiectului vor crea, printre altele:
- 536 km de rețea nouă de canalizare;
- 312 km rețea nouă de distribuție a apei potabile;
- 362 stații noi de pompare a apei uzate;
- 230 km de conducte de refulare a apei uzate realizate;
- 256 km de rețea nouă de aducțiune;
- 50 statii de pompare a apei potabile;
- 4 stații noi de epurare a apelor uzate;
- 1 stație de epurare a apelor uzate reabilitată.
“Foarte important, prin acest proiect aproximativ 200.000de locuitori vor fi racordați la rețeaua de apă, iar peste 80.000 de locuitori vor fi racordați la rețeaua de canalizare” – mai menționează Președintele Consiliului Județean Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau