Vechimea în muncă se mai poate cumpăra doar până pe 31 august
Dimensiune font:
Până la data de 31 august, vasluienii interesați să-și completeze vechimea în muncă pentru a beneficia de pensie anticipată sau pensie întreagă la limita de vârstă au posibilitatea să-și achiziționeze vechime suplimentară, inclusiv în rate.
Costul unei luni de vechime în muncă este, în prezent, de 750 de lei, iar pentru un an, suma de plată este de 9.000 de lei.
În județul Vaslui, au existat persoane care și-au procurat vechimea raportată la salariul minim pe economie, însă au fost și indivizi care au investit sume mai mari pentru a asigura o pensie mai consistentă în viitor, după cum a spus directorul Casei Județene de Pensii, Izabel Bogdan.
Contractul de asigurare, încheiat în baza legii 186/2016, acoperă plata retroactivă a contribuției de asigurări sociale. Perioada pentru care se poate încheia acest contract în sistemul public de pensii, în conformitate cu legea 186, este de cel mult 5 ani calendaristici înaintea încheierii acestui contract. Plata contribuției de asigurări sociale poate fi efectuată prin mandat poștal sau prin orice alt mijloc de plată reglementat de lege, inclusiv numerar, la casieria Casei Teritoriale de Pensii.
La nivel național, există aproximativ 25.000 de persoane care au încheiat astfel de contracte, suma totală înregistrată fiind de 335 de milioane de lei. Până în prezent, s-au achitat aproximativ 280 de milioane de lei, iar restul urmează să fie achitat până la data de 31 august, când expiră prevederile actului normativ în vigoare.
Miruna NEACȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau