„Planul B” pentru România, într-o eventuală prăbușire a sistemului de alianțe al României, adus în discuție de către un om influent în statul român

Necesitatea unui „plan B” pentru România, în cazul prăbușirii sistemului de alianțe al țării, precum în 1940, a fost adusă în discuție într-un articol misterios, publicat în Adevărul, chiar de Ziua Națională.

Articolul este cu atât mai interesant cu cât este scris de către Valentin Naumescu, un expert în relații internaționale, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015. Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007).

În text, Naumescu începe în forță, vorbind despre cum „toată lumea vede cu ochiul liber că lumea s-a schimbat, că ai rămas descoperit și toate garanțiile organizațiilor multilaterale se prăbușesc în jurul tău”.

„Chestiunea Planului B vine mereu ori prea devreme, ori prea târziu. O știm din vara lui 1940, chiar dacă eu nu sunt adeptul clișeului că „istoria se repetă”, a scris el.

„Planul B” se referă la acțiunile României în cazul în care sistemul de alianțe al țării din acest moment, format din apartenența la UE și NATO, se va schimba.

Naumescu se întreabă ce va face România, pentru că „nimic nu durează la infinit”.

Naumescu afirmă răspicat că „Ucraina nu va adera în următorii 10 ani la Uniunea Europeană, iar dacă vreodată va adera la o structură a Europei integrate, puțin probabil ca aceea să fie UE pe care o știm acum, în forma actuală” și că o UE cu 30,32 sau 35 de state membre pe baza actualului tratat „nu va putea funcționa, este clar”.

Naumescu atrage atenția că după ce Ucraina și Rusia vor semna un armistițiu, marile puteri europene „vor fi tentate să ridice rapid sancțiunile economice impuse Rusiei și să reia comerțul, investițiile și afacerile cu piața de la Răsărit”.

Mai încolo, menționând și alegerile din SUA, unde ar putea câștiga Donald Trump, Naumescu afirmă că după încheierea războiului din Ucraina, „ NATO și UE se vor schimba, într-un fel sau altul”

„Fiind la această secțiune, nu ne putem da seama dacă MAE sau alte instituții au o viziune solidă (nu clișee și formule simpliste) cu privire la viitorul relațiilor României cu China sau cu puteri emergente ale Sudului Global. Bune, rele, amicale, minimale, reci, neutre, punctuale, pragmatice, politicoase și atât etc., de orice tip ar decide statul român că este potrivit, dar avem o strategie pentru relația viitoare cu China? La dimensiunea actuală economică și politică a Chinei, gigantică, nu putem pur și simplu să facem abstracție de China, chiar dacă, firește, suntem și vom rămâne cu o politică pro-americană. Toate marile puteri occidentale au o anumită raportare la China, de la SUA la Germania și Franța. Nu putem doar spune că noi suntem cu americanii și așteptăm să vedem ce se mai întâmplă. Cu licența la Lenovo, de exemplu, am dat-o în bară în CSAT, căci „nu am știut că Hong-Kong se pune că ar fi în China” (?!). A trebuit să primim clarificări ulterioare… Astfel de lucruri se întâmplă pentru că, de fapt, nu avem nicio viziune proprie și ne bazăm că mergem și noi cu valul, că undeva ne-o duce. Să ne înțelegem, nu spun că viziunea și strategia Ungariei lui Orbán sunt soluția pentru România, pentru că evident nu aceea este calea de urmat, nu mergem pe calea revizionismului și antioccidentalismului, dar cu siguranță există diplomație și interese și dincolo de spațiul democrațiilor liberale occidentale”, a notat el.

Profesorul încheie afirmând că generația următoare de români „ar putea trăi într-o altă ordine mondială și într-o altă paradigmă de securitate, la care ar trebui cel puțin să reflectăm cât mai avem timp.”