Dosarul Roșia Montană. Se caută criminalul. „A ştiut foarte bine”
Dimensiune font:
Dosarul Roșia Montană. Social-democrații arată acuzator către Cioloș, iar Dacian Cioloș către ei. PSD-iștii acuză că fostul premier Dacian Ciolos se face vinovat de subminarea economiei naţionale şi „situaţia critică” în care se află România în litigiul cu firma care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de PSD, „românii riscă să plătească prejudicii de miliarde, din cauza deciziilor lui Cioloş, Orban şi USR”.
„PSD afirmă categoric că fostul premier Dacian Cioloş este principalul vinovat pentru situaţia critică în care se află România în litigiul cu firma care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană. Cetăţenii români trebuie să ştie acest lucru! Indiferent de decizia pe care o va comunica instanţa internaţională până la 10 februarie 2024, este evident că atunci când a aprobat depunerea cererii de includere în patrimoniul universal UNESCO a perimetrului de la Roşia Montană, Dacian Cioloş a ştiut că va afecta interesele României în litigiul deja deschis cu deţinătorul dreptului de exploatare”, se arată în comunicat.
PSD-iștii susţin că Cioloş „a ştiut foarte bine” că prin acea decizie a încălcat un angajament asumat de statul român şi că toţi contribuabilii din România ar putea fi obligaţi să plătească daune uriaşe, cu un impact negativ uriaş asupra economiei naţionale.
„Sub acest aspect, Dacian Cioloş se face vinovat de subminarea economiei naţionale şi se descalifică definitiv pentru orice funcţie de demnitate publică. Cioloş nu mai poate cere votul cetăţenilor pe care i-ar putea condamna, prin deciziile sale, la plata unor prejudicii uriaşe! La fel de vinovat este şi premierul Orban care a dispus reluarea procedurii de înscriere în Patrimoniul UNESCO, după ce Guvernul PSD solicitase întreruperea procedurii până la soluţionarea litigiului. De asemenea, o mare parte din răspundere revine USR care s-a lansat în politică pe acest subiect, iar ulterior, prin miniştrii săi din Guvernul Cîţu, s-a opus cu vehemenţă retragerii dosarului de la UNESCO, deşi ministrul Finanţelor de atunci a atras atenţia că România riscă să plătească daune uriaşe cuprinse între 0,5 şi 3,5 miliarde de dolari”, afirmă social-democraţii.
Potrivit acestora, „aceiaşi protagonişti sunt responsabili şi pentru achiziţiile supradimensionate de vaccinuri COVID”, în urma cărora României i se cere să plătească un prejudiciu de 1 miliard de euro.
„Românii trebuie să ştie din cauza cui riscă să plătească eventualele daune stabilite în procesele internaţionale! PSD subliniază că nu pune în discuţie nici oportunitatea şi nici impactul de mediu pe care le-ar presupune exploatarea de la Roşia Montană. Problema în cauză este că statul român, prin guvernele de dreapta care au acordat dreptul de exploatare, a făcut un angajament, pe care Cioloş, Orban şi USR l-au încălcat cu bună ştiinţă, zădărnicind orice posibilitate de a rezolva litigiul pe cale amiabilă”, menţionează comunicatul.
De partea cealaltă, Dacian Cioloș Cioloș i-a cerut anterior lui Marcel Ciolacu să pună la dispoziția publicului toate informațiile referitoare la cazul Roșia Montană, în special modul în care s-a apărat statul român. Compania minieră a dat în judecată statul român după ce Victor Ponta a promis în 2013 eliberarea avizelor necesare exploatării iar apoi majoritatea PSD-PNL, speriată de reacția publică, a trântit în Parlament proiectul, a arătat Cioloș.
„Victor Ponta manevrează din umbra lui Marcel Ciolacu dosarul Roșia Montană. Există riscul ca premierul Marcel Ciolacu, consiliat de Victor Ponta, să încerce să ascundă opiniei publice responsabilii pentru prejudiciul adus statului român în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation. Compania minieră a dat în judecată statul român după ce Victor Ponta a promis în 2013 eliberarea avizelor necesare exploatării iar apoi majoritatea PSD-PNL, speriată de reacția publică, a trântit în Parlament proiectul.
Din acest motiv i-am transmis azi premierului Ciolacu – împreună cu alți colegi europarlamentari, parlamentari și activiști civici – o solicitare oficială în care îi cerem punctual:
– să pună la dispoziția semnatarilor, precum și la dispoziția publicului toate informațiile deținute privitoare la Cazul Nr. ARB/15/31 din cadrul International Centre for Settlement of Investment Disputes (Gabriel Resources Ltd. and Gabriel Resources (Jersey) v. România), în special apărările formulate de către statului român, precum și Decizia instanței arbitrale, în integralitatea sa.
– să pună la dispoziția semnatarilor și publicului corespondența primită de la ICSID, în special cea cu privire cererea de publicare integrală a motivării deciziei, precum și răspunsul Guvernul României (în formă din care să reiasă în clar semnatarul răspunsului).
Toate aceste informații prezintă un deosebit interes public având în vedere prejudiciul major produs statului român drept efect al deciziei menționate ca urmare a aprobării în 2013 de către Guvernul României, condus de premierul Victor-Viorel Ponta, a proiectului de dezvoltare de la Roșia Montană.
Îl informez pe Marcel Ciolacu că ascunderea informațiilor solicitate poate influența eventuala răspundere penală a semnatarilor contractului și, în cazul nesoluționării legale și în termen a cererii, ne rezervăm dreptul de a ne adresa organelor competente, conform competenței administrative și, respectiv, penale”, a transmis Cioloș pe pagina sa de Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau