Liberalii lansează acuzații extrem de grave: Marcel Ciolacu a blocat absorbția de fonduri europene
Dimensiune font:
Scandalul dintre PSD și PNL ia o amploare tot mai mare, iar coaliția de guvernare pare că stă să se rupă în orice moment. Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, toarnă gaz pe foc cu acuzații extrem de grave la adresa premierului Marcel Ciolacu, pe care îl acuză că a blocat absorbția de fonduri europene pentru România.
”Prim-ministrul Marcel Ciolacu a blocat absorbția de fonduri europene
Guvernul condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu nu a reușit să atragă niciun euro din fondurile structurale și de coeziune care sunt alocate României din exercițiul financiar european 2021 - 2027.
Deși ne aflăm la jumătatea exercițiului, singurii bani pe care i-a încasat țara noastră sunt reprezentați de prefinanțare: adică acele sume modice pe care România le primește automat în cont la începutul fiecărui an fără ca guvernul să trebuiască să facă ceva.
Blocajul absorbției este strict o problemă de voință politică, nu de capacitate instituțională. România a demonstrat în ultimii ani că are capacitatea de a absorbi fonduri europene în ritm rapid. În 2022 și 2023, în timpul guvernului condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă, România a absorbit sume record din fondurile europene alocate țării noastre în exercițiul financiar anterior. În 2022, am avut o absorbție de 5,9 miliarde de euro, iar în 2023 a fost de 6 miliarde de euro.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu trebuie să ne spună de ce a blocat absorbția fondurilor europene acum, când România ajunsese la o capacitate record de absorbție.”, scrie Siegfried Mureșan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau