Părăsit până și de Dumnezeu!
Dimensiune font:
Nici nu a apucat să intre cu adevărat în ultimul an de mandat prezidențial, că nimic nu mai pare să îi meargă șefului statului. Cel care de-abia acum începe să conștientizeze și el ”cât de mic începe să fie”…
Nu doar în ochii ”românilor mei”… Sau ai foștilor protectori din sistem, primii de altfel care se vor debarasa acum de ”balastul” Iohannis. Intensa ”cancanizare” a turneului african spunând de altfel totul despre ”protecția contrainformativă” de care se mai bucură președintele României. Numai că și vremea, dar și vremurile par să fie de acum împotriva cuplului prezidențial. Iar dacă în Africa ori a plouat, ori a fost prea mare entuziasmul gazdelor pentru a beneficia și Carmen și Klaus Werner Iohannis de starea de relax pentru care au și plecat, iată că nici la Dubai lucrurile nu merg prea bine…
Numai că, prin descinderea în oaza de lux din Dubai, Klaus Werner Iohannis spera din toată inima și să dea o adevărată lovitură de imagine pe persoană fizică. Doar ”întâlnirea secretă” cu Papa Francisc, una negociată în mare taină mai putându-l salva pe acesta din ”ghearele” propagandei operative care deja pare să fi întors armele ideologice.
Plus că astfel i-ar fi îndeplinit și tot mai îmbufnatei ”prime doamne” marea dorință de a îi mai strânge o dată mâna conducătorului spiritual al Bisericii Catolice! Cel puțin acum, cât mai este ”first lady”. Numai că, ghinion, ”Papa este răcit”! Aceasta fiind informarea de ultimă oră care a zguduit speranțele cuplului prezidențial de a transforma eșecul din Africa în succesul din Dubai.
Comunicatul Vaticanului
Vaticanul a anunţat marţi că Papa Francisc şi-a anulat, la recomandarea medicilor, călătoria la Dubai pentru conferinţa ONU privind clima, în condiţiile în care încă se recuperează după o gripă şi o inflamaţie pulmonară, relatează Associated Press şi Reuters conform news.ro
Hopa, nici el nu vine!
Și de parcă mai puțin și aproape ai putea crede că ”și-a băgat Pahonțu coada” și în acest periplu, uite că ultima speranță a lui Klaus Werner Iohannis de a aduna totuși ceva ”brumă” de capital a fost spulberată de un alt comunicat oficial. De această dată venind de la Washington! Casa Albă informând sec că ”președintele Joe Biden nu va participa la Conferința privind schimbările climatice din Dubai”.
Și uite cum, singurele vedete ale Summit-ului climatic COP28 care se va derula în Dubai rămân doar ”marii lideri mondiali” Klaus Werner Iohannis și Surengal Whipps Jr. Președintele României și cel al Palau, un ”stat insulă” cu nici 20.000 de locuitori. Aceștia fiind singurii președinți prezenți la summitul climatic din Dubai…
Un material de Catalin Tache
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau