PSD apasă pedala în Parlament: 'Fără penali în funcții publice' intră la vot final în Camera Deputaților
Dimensiune font:
Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, a propus marți, în ședința de plen, introducerea la vot final a inițiativei cetățenești „Fără penali în funcții publice”. A fost consens între liderii grupurilor politice pentru a susține inițiativa. Membrii Comisiei Juridice vor lucra în paralel cu ședința de plen, urmând că inițiativa să fie votată în cursul acestei zile.
„La inceputul sesiunii s-a regasit si initiativa cetateneasca Fara penali in functii publice. Pentru ca se incheie maine sesiunea extraordinara si azi e ultima zi in care am putea dezbate si vota, pentru a nu mai amana pe sesiunea viitoare eu v-as propune sa cereti acordul plenului ca membrii comisiei juridice sa se reuneasca si pana la finalul zilei sa dam si un vot si sa trecem de Camera Deputatilor initiativa celor care interzice celor condamnați să candideze în alegeri”, a spus Alfred Simonis.
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat că liberalii susțin dezbaterea și votul pe această inițiativă cetățenească. Liderul USR Dan Barna a spus că este un moment istoric.
Inițiativa „Fără Penali în funcții publice” propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.
După adoptarea legii, trebuie organizat un referendum de revizuire a Constituției.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau