Ramona Chiriac vrea să se retragă din fruntea listei PSD-PNL la europarlamentare
Dimensiune font:
Ramona Chiriac l-ar fi informat, joi, pe liderul PSD Marcel Ciolacu, că nu mai dorește să deschidă lista candidaților PSD-PNL la alegerile europarlamentare din 9 iunie, conform surselor din coaliție consultate de Știripesurse.ro.
Fosta şefă a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, unde lucrează din 2020, ar fi invocat „motive de natură personală” pentru care dorește să iasă din cursă. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-ar fi cerut să se înscrieîn PSD, iar Ramona Chiriac a refuzat, conform surselor citate.
Conducerile PSD și PNL s-au reunit joi pentru a vota lista comună pentru alegerile europarlamentare. Odată cu retragerea Ramonei Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, care ar fi trebuit să fie pe primul loc, toți candidații celor două partide urcă un loc pe listă.
Lista stabilită de PSD și PNL:
- Mihai Tudose (PSD)
- Rareş Bogdan (PNL)
- Gabriela Firea (PSD)
- Dan Motreanu (PNL)
- Claudiu Manda (PSD)
- Daniel Buda (PNL)
- Victor Negrescu (PSD)
- Adina Vălean (PNL)
- Vasile Dîncu (PSD)
- Maria Grapini (PSD)
- Siegfried Mureşan (PNL)
- Gheorghe Cârciu (PSD)
- Mircea Hava (PNL)
- Dragoş Benea (PNL)
- Gheorghe Falcă (PNL)
- Titus Corlăţean (PSD, dar ar fi refuzat candidatura)
- Dan Nica (PSD)
- Roxana Mînzatu (PSD)
- Virgil Popescu (PNL)
- Alexandru Muraru (PNL)
- PSD
- Mara Mareş (PNL)
Lista ar putea suferi unele modificări, date fiind nemulțumirile stârnite în anumite zone. Pe lista PSD pe un loc fruntaș a fost vehiculată și Carmen Orban, consilier al premierului Marcel Ciolacu, dar care a declinat oferta, spunând că preferă să rămână alături de copilul ei care se află în clasa a XII-a. În fapt, aceasta nu ar mai fi avut loc pe listă din cauza modificărilor de ultim moment.
Ramona Chiriac ar fi invocat motive personale pentru renunțarea la candidatură. Potrivit unor surse politice, aceasta nu dorea să se înscrie în PSD și nici nu a primit garanția că ar urma să fie propunerea României pentru funcția de comisar european.
Alegerile europarlamentare au loc pe 9 iunie, la aceeași dată și în aceleași secții cu alegerile locale. România are 33 de europarlamentari, acest număr urmând să rămână neschimbat în următorul legislativ european.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau