Specialii rămân cu pensiile speciale: O nouă întrunire a Parlamentului va avea loc la toamnă
Dimensiune font:
Coaliţia de guvernare a renunţat să mai cheme Parlamentul în sesiune extraordinară pentru legea pensiilor speciale, au declarat surse politice pentru Economedia, în contextul în care Comisia Europeană a cerut o discuţie pe modificarea legii, ţinând cont că este jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Totodată, şi ordonanţa privind măsurile fiscale care să acopere „gaura” de la buget este în aşteptare, pentru că şi aceste măsuri trebuie discutate la Bruxelles, dar şi din cauză că PNL şi PSD nu au ajuns încă la un consens pe măsuri, mai scrie sursa citată.
Reamintim că, la începutul lunii august, Curtea Constituţională a retrimis în Parlament decizia privind pensiile speciale, pentru că unele articole legate de pensiile magistraţilor sunt neconstituţionale. Marian Enache, şeful CCR, a declarat că „diminuarea bazei de calcul şi alte aspecte afectează independenţa justiţiei”. El a precizat că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează componenta de neretroactivitate. Totodată, potrivit lui, impozitarea nu poate avea caracter sancţionator. Astfel, legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau