Primul ambasador al statului Qatar care a vizitat Iaşul

Dimensiune font:

| 07-03-2023 23:59

Primarul Mihai Chirica a primit vizita Excelenței Sale Osama Yousef A. A. Alqaradawi, ambasadorul Statului Qatar în România. Aceasta este prima vizită a unui reprezentant al Ambasadei Statului Qatar la Iași

Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat în special oportunitățile pentru stabilirea de relații de cooperare pe termen lung și posibile investiții la Iași în domeniul producerii de energie pe gaz și din surse regenerabile, în Qatar fiind finalizată recent prima centrală solară de producere a energiei electrice, cu o capacitate de 800 MW.

Un domeniu cu potențial pentru schimburi economice este agricultura, în special cea organică, primarul Mihai Chirica subliniind calitatea solurilor și a produselor din județul Iași și din Regiunea de Nord-Est. Ambasadorul a menționat că în Qatar există interes pentru produsele românești, dar și unele îngrijorări privind creșterea prețurilor și fluctuațiile stocurilor, probleme pentru care Ambasada dorește să identifice soluții împreună cu producătorii locali.

Primarul și ambasadorul au discutat și despre securitatea cibernetică, domeniu în care România are competențe relevante, iar Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” ar putea fi un partener pentru proiecte comune în acest domeniu. În context, ambasadorul a subliniat că există un interes deosebit în Qatar pentru cooperări în domeniile academic, universitar și de cercetare-dezvoltare, precum și pentru forța de muncă bine calificată din România.

Nu în cele din urmă, ambasadorul s-a arătat interesat și de cooperarea în domeniile cultural și sportiv, așa-numita „soft diplomacy”, care reușește cel mai bine să aducă oamenii împreună și să-i ajute să se cunoască mai bine, Statul Qatar organizând peste 180 evenimente culturale și sportive anual, un exemplu elocvent în acest sens fiind recentul Campionat Mondial de Fotbal. Lucian STATE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -3 spatii identificate astfel: cabinet medic familie in suprafata de 32,82 mp, cabinet stomatologic in suprafata de 19,65 mp si farmacie in suprafata de 47,90 mp, ce apartin domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in satul Todiresti, comuna Todiresti, Str. Principala nr. 176, judetul Suceava, avand nr. cadastral 43669, CF 43669, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Todiresti nr. 13/28.02.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Secretariat. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat din cadrul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Todiresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.03.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.04.2025, ora 12.00, Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Cinci străzi din Copou și Sărărie vor fi modernizate
18/03/2025 07:39

Primăria municipiului Iasi anuntă reluarea lucrărilor de modernizare a cinci străzi importante din zonele Copou si Sărărie. Edilul-sef Mihai Chirica a semnat ordinul de reincepere a acestor lucrări, c ...

„Adevărata putere a profesiei mele nu se află în succesul profesional, ci în capacitatea mea de a fi acolo pentru celălalt, de a-i oferi încredere și protecție”
18/03/2025 07:24

 Cezara Bătranu-Ciucă si-a inceput cariera juridică in anul 2008, profesand ca avocat mai bine de 13 ani, timp in care am acumulat o vastă experientă in domeniul juridic, reprezentand clienti in di ...

Agresat fizic, un ieşean a ripostat cam disproporţionat
18/03/2025 06:49

 Noul Cod Penal are şi el multe hibe, poate cea mai importantă dintre toate e că nu a fost definită clar noţiunea de legitimă apărare. Eşti atacat prin surprindere, in scop de talhărie de cele mai ...

Cinci motive pentru care copiii ieșenilor sunt anxioși
18/03/2025 06:33

Copilăria este adesea privită ca o perioadă lipsită de griji, o vreme a descoperirilor si a fericirii pure. Cu toate acestea, multi copii trăiesc o realitate diferită, marcată de nelinisti si temeri p ...

Acordarea primului ajutor te poate face inculpat!
18/03/2025 05:45

 În fapt, lucrurile au stat exact invers decat a susţinut reclamantul. Acesta, un oarecare Marian M. făcea lucrări de renovare la locuinţa unui văr de-al lui Ionel, intr-un sat de langă Harlău ...

Tot mai multe ieșence cer Poliției să le scape de soții furioși
17/03/2025 21:47

* anul trecut, la Iasi au fost emise 919 ordine de protectie, un adevărat record in materie, niciodată consemnat in capitala Moldovei, mai mult decat dublu fată de anul 2020! * profilul victimelor violentei ...

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
17/03/2025 19:53

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

CFR investește peste 600.000 de euro într-o gară de la țară. Va fi una dintre cele mai moderne din România
17/03/2025 17:59

Compania Natională de Căi Ferate Romane investeste peste 600.000 de euro in constructia unei gări moderne intr-un sat aparent fără importantă, din nordul Moldovei. In plus, linia ferată va fi electrifica ...

Medicii recomandă plimbările pentru a combate astenia de primăvară
17/03/2025 17:55

* „Sunt recomandate plimbările in aer liber care au efect asupra creşterii fluxului de sange oxigenat la nivelul creierului şi stimulează producerea de serotonină, care induce o stare de bine. La ran ...

Aurul le-a luat mințile românilor
17/03/2025 17:52

* 90% din investitorii romani achizitionează produse de greutăti mai mari (incepand cu lingouri de 20 de grame) * analistii J.P. Morgan preconizează că pretul aurului va depăsi 3.300 dolari per uncie troy ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei