Ceaunarii, păstrătorii focului din bucătăriile tradiționale

 * într-o lume tot mai dominată de tehnologie și de industrializare, meseria de ceaunar, deși rar întâlnită astăzi, continuă să reziste ca un martor tăcut al vremurilor trecute * acești meșteșugari ai metalului, care creează cu mâinile lor robuste unelte esențiale pentru bucătăriile tradiționale, rămân adevărați păstrători ai culturii gastronomice românești * într-o perioadă în care zacusca, gemurile și alte preparate din toamnă umpleau cămările gospodinelor, ceaunul era un element central, iar ceaunarul un personaj indispensabil în satele României * astăzi, meșteșugul fabricării lui se află la răscruce, confruntându-se cu provocările modernizării și ale schimbărilor de consum

Ceaunul, acest vas metalic folosit de veacuri în bucătăriile tradiționale, are o istorie bogată și diversă. De la tocană de oaie gătită pe foc de tabără la prepararea gemurilor și a zacuștii în grădinile caselor, ceaunul a devenit un simbol al păstrării tradițiilor culinare. Nu doar că era folosit pentru a găti, dar, în multe zone, ceaunul era considerat un simbol al prosperității și al vieții de familie.

În Moldova, ceaunele au fost mereu asociate cu evenimentele importante ale satului: nunți, botezuri, sărbători de iarnă. Gospodinele știau că un ceaun bun le poate însoți o viață întreagă, devenind moștenire pentru generațiile viitoare. Fierul forjat și tehnica prelucrării metalului le ofereau acestei unelte o rezistență remarcabilă, dar și o legătură specială cu cel care o mânuia.

Ceaunarii, din trecut și prezent

Meșteșugul ceaunarilor a început dintr-o nevoie practică. În epoca pre-industrială, fierarii erau la mare căutare, dar cei care se specializau în producerea de ceaune se bucurau de o apreciere aparte. În satele României, ceaunarii erau priviți cu respect, iar ceaunele produse de aceștia erau cunoscute pentru durabilitatea și calitatea lor. Fiecare ceaun era unicat, forjat manual, iar măiestria meșteșugarului se reflecta în finisajele acestuia.

Astăzi, însă, tradiția ceaunarilor este pe cale de dispariție. Progresul tehnologic a făcut ca vasele de gătit să fie produse pe scară industrială, ceea ce a diminuat cererea pentru ceaunele realizate manual. Cu toate acestea, există încă meșteșugari pasionați care lucrează în ateliere mici, în special în zonele rurale din Moldova și Transilvania, continuând să producă aceste obiecte cu migală și dragoste pentru tradiție.

Un astfel de loc este satul Schitu Stavnic din județul Iași, unde câțiva meșteșugari încă mai păstrează vie această tradiție. Vizitându-i, am descoperit o lume aparte, unde timpul pare să fi rămas pe loc, iar sunetul ciocanului care lovește fierul încins răsună ca o simfonie a trecutului.

Realizarea unui ceaun începe cu selecția materialului. În trecut, ceaunele erau realizate din fontă, însă astăzi, mulți meșteșugari aleg aliaje moderne pentru a asigura o durabilitate crescută și o rezistență la coroziune. În atelierul unui ceaunar, totul începe cu topirea metalului la temperaturi ridicate, urmată de turnarea acestuia în forme speciale. După ce metalul s-a răcit, meșteșugarul trece la finisarea ceaunului, prelucrându-l manual cu ciocanul și nicovala.

Un aspect esențial în crearea unui ceaun este echilibrul dintre grosimea pereților și distribuția greutății. Un ceaun prea greu devine greu de mânuit, iar unul prea subțire riscă să se deformeze în timp. Aici intervine măiestria ceaunarului, care trebuie să cunoască exact proporțiile și tehnicile de prelucrare pentru a obține un produs de calitate.

„Fiecare ceaun pe care îl fac este ca o bucată din sufletul meu. Când lucrarea e gata, îl ating ușor cu degetele, și dacă sunetul este plin, știu că va ține mulți ani. Dacă sună a gol, mai am de lucru”, ne spune Ion Cristea, un meșteșugar din Schitu Stavnic. De-a lungul secolelor, tehnicile de prelucrare a ceaunelor au fost transmise de la o generație la alta, iar Ion este unul dintre ultimii meșteșugari din zonă care continuă să folosească metodele tradiționale. El spune că secretul unui ceaun bun nu constă doar în materialele folosite, ci și în „ochiul” și simțul meșteșugarului, care pot detecta cele mai mici imperfecțiuni în structura metalului.

Vedeta în cultura și gastronomia românească

Ceaunul este mult mai mult decât un simplu vas de gătit. În cultura românească, el are o semnificație simbolică profundă. În multe sate, ceaunul era considerat un obiect sacru, fiind folosit pentru a prepara mâncăruri la evenimente religioase sau comunitare importante. Oalele mari de metal erau întotdeauna scoase la lumina focului de tabără în timpul sărbătorilor, iar comunitatea se aduna în jurul acestora, transformând gătitul într-un act colectiv.

În Moldova și Transilvania, ceaunele erau esențiale în prepararea borșului, a ciorbelor, dar și a tocanilor din carne de porc sau miel. Aceste mâncăruri, gătite lent, la foc mic, erau considerate adevărate delicatese și erau transmise de la o generație la alta. Gospodinele spuneau mereu că un ceaun bun „îți face mâncarea mai gustoasă,” fiind convinsă că metalul cu care este făcut influențează gustul preparatului.

În satul Schitu Stavnic, la începutul toamnei, când fructele erau coapte și legumele își arătau culorile vii, gospodinele începeau pregătirile pentru iarnă. Zacusca, gemurile și tocănițele erau fierte în ceaune mari, care puteau ține până la 50 de litri de lichid. Focul mocnit sub aceste vase imense era întreținut cu grijă, iar mirosurile se răspândeau în toată gospodăria, anunțând începutul unui nou sezon de belșug.

Provocările ceaunarilor în era modernă

Deși meșteșugul ceaunarilor continuă să reziste, viitorul lor este incert. Într-o lume a industrializării rapide, ceaunele produse manual nu mai sunt la fel de căutate, fiind înlocuite de oale și vase de gătit din materiale mai moderne și mai accesibile. Fierul forjat este considerat greoi și dificil de întreținut, iar mulți dintre tinerii gospodari preferă vasele din inox sau teflon, care sunt mai ușor de folosit și de curățat.

„Nu mai e ca pe vremuri. Acum oamenii cumpără din supermarket ce le trebuie. Un ceaun făcut manual costă mai mult, dar poate să țină o viață. Din păcate, puțini mai înțeleg asta”, a spus Ion, ca mulți alți meșteșugari din țară, se confruntă cu o scădere a cererii pentru produsele sale. Mulți dintre cei care mai cumpără ceaune sunt fie colecționari, fie oameni pasionați de tradiții, care vor să păstreze vii obiceiurile culinare ale bunicilor lor. Totuși, aceste comenzi sunt rare și nu asigură un venit constant.

Pe lângă scăderea cererii, ceaunarii se confruntă și cu lipsa de forță de muncă tânără. Tinerii din satele României preferă să plece la oraș sau în străinătate pentru a-și căuta un trai mai bun, lăsând în urmă tradițiile care, odinioară, defineau viața comunității rurale.

„Am încercat să-i învăț pe nepoții mei, dar nu sunt interesați”, spune Ion, oftând. „Le-am spus că e o meserie frumoasă, dar ei îmi zic că vor să lucreze în IT sau să plece la muncă în afară”.

Cum poate fi salvat meșteșugul ceaunarilor?

Deși provocările sunt mari, există speranțe pentru păstrarea meșteșugului ceaunarilor. În ultimii ani, s-a observat o revenire a interesului pentru produsele artizanale, atât în România, cât și în străinătate. Oamenii caută din ce în ce mai mult produse autentice, realizate manual, care să le ofere o legătură mai profundă cu tradițiile și cu natura.

Festivalurile gastronomice din România, cum ar fi cel din Horezu sau din Sibiu, au început să promoveze produsele meșteșugarilor locali, inclusiv cele realizate de ceaunari. Totodată, programele de finanțare europene dedicate revitalizării satului românesc ar putea oferi o gură de oxigen pentru acești meșteșugari, oferindu-le resurse pentru modernizarea atelierelor și promovarea produselor lor.

Maura ANGHEL

Ceaunarii sunt mai mult decât meșteșugari – ei sunt păstrători ai unui patrimoniu cultural și gastronomic de o valoare inestimabilă. Într-o lume în continuă schimbare, meșteșugul lor reprezintă o legătură cu trecutul, o dovadă a răbdării și măiestriei cu care au fost realizate uneltele necesare vieții cotidiene. Deși viitorul pare incert, eforturile de a păstra și promova acest meșteșug nu trebuie subestimate. Ceaunul, cu toată simplitatea sa, continuă să fie un simbol al comunității și al tradiției, iar cei care îi dau viață, ceaunarii, sunt adevărații eroi ai focului care încă arde în sufletele românilor.