Tradiții la trecerea dintre ani - Vergelatul

În unele sate din judeţul Mureş, noaptea dintre ani, numită Vergel, este considerată un timp favorabil magiei în care pot fi prevestite evenimente majore din viaţa omului prin ritualuri specifice, aşa cum este şi Vergelatul, un ritual de aflare a ursiţilor.

Potrivit unor însemnări dintr-o culegere de folclor aflată în lucru, aparţinând profesorilor Cornel Banu şi Mihai Teodor Naşca din comuna Sânpetru de Câmpie, în noaptea dintre ani există o serie de ritualuri şi obiceiuri specifice zonei, prin care nu doar că se află ursiţii în cazul celor necăsătoriţi, ci şi cum va fi vremea pe parcursul anului care urmează.

 

 

"Noaptea dintre ani are o însemnătate deosebită nu numai că reprezintă un prag, dar aceasta era considerată un timp magic pentru a putea prevesti timpul sau evenimente importante din viaţa omului. Acum era momentul oportun pentru a privi cerul şi a vedea ce semne oferă muritorilor, aflaţi în faţa unei mari necunoscute. Din timpul în care Revelionul nu era atât de important ca identitate temporară, noaptea dintre ani era numită Vergel, iar obiceiurile de aflarea ursiţilor era numit vergelat. Acest obicei este legat de sărbătorile de iarnă şi se referă la aflarea sorocului pentru tineri. Băieţii şi fetele se adunau, în seara de Revelion, la o casă din sat mai încăpătoare unde se 'vergelau'. Înainte de a trece în noul an, un băiat mai dezgheţat la minte şi vorbăreţ, îşi procură din timp următoarele lucruri: o bucată de pâine, un inel de aur, cărbune, pieptene, ceapă şi sare. Tinerii care participau la acest joc, părăseau încăperea, timp în care cel mai sus amintit, aşeza aceste lucruri pe masă, acoperindu-le cu câte o farfurie. Tinerii erau apoi invitaţi în cameră şi fiecare îşi alegea o anumită farfurie din cele care ascundeau câte un obiect. În funcţie de obiectul găsit aşa era şi ursitul", se arată în culegerea profesorilor Cornel Banu şi Mihai Teodor Naşca.

 

 

Potrivit celor doi, pâinea era asociată cu bunătatea viitorului soţ sau soţie, inelul de aur reprezenta bogăţia imensă a viitorului ales sau aleasă, dar şi şansă mare de căsătorie. De asemenea, cărbunele însemna că ursitul avea tenul închis, pieptenele însemna un bărbat galant, ceapa un om colţos, un om rău sau iute la mânie, iar sarea, un om cu stare materială bună, un om cu înţelepciune.

"Se mai nimerea ca din cele ursite, în seara de Revelion să fie şi adevărate, însă se cunoaşte faptul că viaţa este şi aşa cum ţi-o faci, iar viitorul ţine şi de şansa pe care o ai. Obiceiul era încheiat prin servirea de mâncare şi băutură, de regulă vin, despre care se spune că de sărbătorile Crăciunului nu trebuie să lipsească de pe mese. Trebuia să fie veselie, iar veselia era întreţinută, pentru că noul an trebuia să te găsească în voie bună, deoarece cum era prima zi a anului, aşa era tot anul", a spus Mihai Teodor Naşca.

Cercetările au scos în evidenţă că în localitatea Sânpetru de Câmpie existau mai multe tipuri de vergelat.

 

 

"Fetele se adunau în seara de Revelion şi spre miezul nopţii ieşeau la un gard făcut din pari şi nuiele de salcie, de regulă. Numărau nouă şi la al nouălea legau o fundă, ştiută doar de ele. Dimineaţa verificau starea parului unde îşi regăseau funda, iar în funcţie de cum arăta acesta, aşa va arăta şi viitorul soţ. Un par drept reprezenta un tânăr falnic, parul sucit sau putregăios însemna un mire vârstnic sau cu deficienţe fizice vizibile. Un par rupt era semn rău, că prietenia celor doi e pe terminate. Un alt obicei practicat de domnişoarele dornice de a îşi găsi ursitul era acela de a merge noaptea aceasta la coteţul porcilor, care dormeau. Se apropiau de acesta şi îl loveau, spunând: 'Ho, anu ăsta, ho, au ălalalt, ho, peste tri ai!'. Porcii, simţind mişcarea, scoteau anumite grohăieli, iar cele care auzeau doar un grohăit, puteau să se aştepte anul viitor la căsătorie", mai spun culegătorii de folclor.

 

 

Un alt obicei mai puţin întâlnit legat de ursire şi ursit era practicat de fetele care îşi doreau să se căsătorească.

"Pe masa din bucătărie aşezau un număr de jumări de carne, în funcţie de numărul pretendenţilor la mâna sa. Se dădea nume fiecărei bucăţi de carne şi apoi era chemată pisica în casă, care era tentată de ceea ce era aşezat pe masă. La ce bucată de carne se oprea, acela era alesul", a mai precizat Naşca.

Din culegerea de folclor mai aflăm că, în ajunul Anului Nou, care în secolul trecut era numit Vergel în Sânpetru de Câmpie, "găzdoaia" casei lua o ceapă mare şi o tăia în jumătate, iar aceasta, în urma unui ritual, stabilea starea vremii pentru anul care urmează.