4 mai, Ziua naţională a inimii
Dimensiune font:
La 4 mai 2023 este celebrată Ziua naţională a inimii.
Este aniversată anual din 1997, fiind instituită, în România, la data 4 august 1996. O contribuţie pentru marcarea acestei zile a revenit Academiei de Ştiinţe Medicale prin organizarea sesiunii speciale privind Riscul Cardiovascular. Prin manifestări dedicate acestei zile se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare publică privind riscurile afecţiunilor cardiovasculare, manifestate într-un număr tot mai mare de cazuri la nivelul societăţii.
Conform Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, semnate, în 2007, de reprezentanţii forurilor guvernamentale şi de cei ai instituţiilor medicale de profil din ţară, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în Europa, fiind responsabilă de 55% dintre decesele din rândul femeilor şi de 43% dintre cauzele de mortalitate în rândul bărbaţilor, conform www.heartcharter.org şi site-ului Societăţii Europene de Cardiologie - www.escardio.org.
Pe fondul eforturilor medicale şi sociale de prevenţie la nivelul societăţii privind impactul bolilor de inimă asupra sănătăţii oamenilor, potrivit datelor centralizate la nivelul anului 2022, bolile cardiovasculare sunt responsabile de producerea a 1,8 milioane de decese, un procent de circa 36% din totalul cauzelor de mortalitate, în fiecare an, indică https://www.europarl.europa.eu/. Cu aproape 13 milioane de cazuri noi anual, impactul bolilor cardiovasculare se răsfrânge asupra vieţii a 60 de milioane de oameni, generând anumite efecte la nivel economic şi social, existând, deopotrivă, şi o anume rată de intensificare în acest sens generată de pandemia cu noul coronavirus, mai indică site-ul Parlamentului European. Potrivit Societăţii europene de cardiologie, la nivelul anului 2019 datele statistice centralizate indicau faptul că 49 de milioane de persoane trăiesc pe teritoriul Uniunii Europene cu probleme de sănătate încadrate în segmentul bolilor de inimă, indică www.escardio.org.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau