Ibuprofenul nu agravează infecţiile cu COVID-19
Dimensiune font:
Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) a declarat că nu există dovezi ştiinţifice care să ateste faptul că medicamentul antiinflamator ibuprofen agravează efectele coronavirusului. Într-un comunicat, agenţia a precizat că vrea să infirme astfel informaţiile incorecte care circulă pe reţelele de socializare.
„În prezent, nu există dovezi ştiinţifice care să stabilească o legătură între ibuprofen şi agravarea COVID-19”, a afirmat AEM, referindu-se la boala provocată de noul coronavirus.
La începerea tratamentului pentru febră sau durere în cazul COVID-19, pacienţii şi cadrele medicale ar trebui să ia în considerare toate opţiunile de tratament disponibile, inclusiv ibuprofen şi medicamente asociate, precum şi paracetamol, cel mai utilizat analgezic.
Farmaciile şi supermarketurile din Olanda au început limitarea vânzărilor de paracetamol din cauza penuriei apărute pe piaţa naţională după ce numeroşi olandezi şi-au făcut stocuri de medicamente în urma temerilor legate de pandemia de coronavirus.
Nicoleta ZANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau