Medic, apel la populație înaintea valului 5: Vor urma din nou momente dificile foarte curând
Dimensiune font:
Șeful Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara, Virgil Musta, a reiterat apelul la responsabilitate și la prevenție în fața valului 5 al pandemiei. Medicul transmite că acestea sunt singurele căi prin care putem evita pierderea unui număr mare de vieți.
„La doi ani de la începutul pandemiei, care a reprezentat un cataclism biologic transformat apoi într-un adevărat război mondial în sfera medicală, geopolitică, economică, socială şi psihologică şi care, din păcate continuă, căpătând noi valenţe, doresc să mulţumesc tuturor colegilor care ne-au sprijinit în această luptă dificilă: medici pneumologi, ATI-şti, medici de familie, medici de alte specialităţi şi asistente care au lucrat pe secţiile Covid, personalului ce lucrează pe ambulanţe, cei de la ISU şi întregului personal medical şi auxiliar care a fost împreună cu noi pe “front”.
Totodată, mulţumesc tuturor acelora dintre voi care ne-au urmat sfaturile, ajutându-ne astfel în lupta dificilă de a salva vieţi. Fără voi, lupta noastră a specialiştilor din acest domeniu medical ar fi fost mult mai dificilă, iar rezultatele net inferioare”, îşi începe Virgil Musta mesajul postat, miercuri seară, pe Facebook.
Prevenţia, esenţială în bătălia cu virusul
Medicul face apel la prevenţie şi spune că aceasta este esenţială în bătălia cu virusul.
„Pe lângă activitatea din spital de la capul bolnavului, am considerat la fel de importantă munca de a vă informa corect, onest, despre ceea ce trebuie să facem pentru a preveni boala şi a ţine sub control pandemia. Boala poate însemna forme severe, risc de deces, persistenţa unor simptome şi afecţiuni care să ne perturbe viaţa în continuare. De aceea, în mod logic, prevenţia devine esenţială în această bătălie.
În plus, ştirile false, fake news-urile, complică foarte mult tot acest efort de a depăşi cât mai repede pandemia. Este încă o luptă, foarte dificilă, pe care a trebuit şi trebuie să o ducem în continuare. Dar, nu ne dăm bătuţi. Printr-o informare continuă, din surse avizate, vom şti ce putem face şi ce este mai bine pentru noi şi pentru cei dragi nouă.
Fiecare are dreptul si libertatea să-şi aleagă calea, soarta, am spus acest lucru de fiecare dată, dar noi avem datoria să vă informăm corect şi clar, astfel încât alegerea voastră să fie în cunoştinţă de cauză. Nu de puţine ori au fost situaţiile în care, bolnavi grav, unii pe patul de moarte, regretau că nu au ascultat sfaturile specialiştilor sau că s-au lăsat pradă manipulării şi fake news-urilor, dar era prea târziu”, mai scrie Musta.
Medicul atrage atenţia că urmează valul al cincilea al pandemiei de COVID-19.
„Din păcate, vor urma din nou momente dificile foarte curând, când şi ţara noastră va intra, inevitabil, în al 5-lea val pandemic. Îl vom depăşi şi pe acesta, dar, din nou, cu pierderi de vieţi omeneşti, deşi multe dintre aceste pierderi ar putea fi clar evitate dacă deciziile individuale ar fi cele responsabile, încă de pe acum. Depinde de fiecare dintre noi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau