Pacient salvat de un Lamborghini Huracan, cu care a fost transportat rinichiul pentru transplant
Dimensiune font:
Poliţia Italiană a transportat un rinichi în puţin peste două ore între Padova şi Roma, oraşe situate la 500 de kilometri distanţă între ele. Provocarea a fost posibilă datorită unui Lamborghini Huracan folosit intenţionat pentru transportul de organe în regim de urgenţă.
Potrivit Poliţiei Italiene, agenţii implicaţi în această misiune au condus cu o viteză medie de 230 de kilometri pe oră, salvând astfel viaţa unui pacient operat în acel moment la Policlinica Gemelli, scrie adevarul.ro.
„Pentru a salva o viaţă, nu ai nevoie de superputeri. Solidaritatea, tehnologia şi eficienţa pot fi la rândul lor de ajutor”, a scris Poliţia Italiană pe pagina sa de Twitter.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau