Primele precizări despre noua hepatită: Există o legătură între această boală și adenovirus
Dimensiune font:
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a anunțat marți că există o legătură între cazurile de hepatită severă de cauză necunoscută și adenovirus.
ECDC a precizat că în multe dintre aceste cazuri de hepatită acută de origine necunoscută pacienții au avut nevoie de un transplant hepatic.
„Există o legătură între aceste cazuri de hepatită și adenovirus”, au precizat reprezentanții ECDC, într-o conferință de presă de marți.
Și Agenția de Sănătate a Marii Britanii a indicat spre o legătură între noua hepatită și adenovirus. Cei mai mulți copii infectați au până în cinci ani și au avut simptome de gastroenterită (diarere, greață), apoi îngălbenirea pielii și a ochilor, conform BBC News.
Marea Britanie este prima țară care a anunțat cazuri de hepatită severă de origine necunoscută, la începutul lunii aprilie, fiind vorba de peste 100 de cazuri. Au fost raportate cazuri în zece țări din Europa, Israel, Statele Unite și Japonia.
„Investigațiile sunt în curs de derulare în toate aceste țări, dar în prezent nu se cunoaște originea acestei boli”, a precizat ECDC, menționând și că „nu există nici o legătură ântre apariția acestor cazuri și un istoric de călătorie”.
Reprezentanții ECDC au precizat că publică joi un prim raport pe această temă.
Reamintim că și în România a fost raportat un caz de infectare cu hepatită severă de origine necunoscută, la o fetiță de cinci ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau