Risc cancerigen detectat în UE! Lista cu otrăvurile din alimente a fost publicată
Dimensiune font:
Reprezentanții Autorității Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) au confirmat luni că Uniunea Europeană (UE) va impune standarde alimentare mai stricte pentru nivelul de plumb şi de cadmiu din alimentele pentru bebeluşi, anumite legume, fructe, cereale şi oleaginoase, condimente, vinuri şi sare.
Măsura face parte dintr-un plan de prevenire a cancerului. ”Ca parte a activităţii noastre vizând îmbunătăţirea sănătăţii prin accesul la diete sănătoase şi activitate fizică, în baza Planului european de combatere a cancerului, ne-am angajat să reducem şi mai mult prezenţa în alimente a contaminanţilor cancerigeni”, a declarat comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides.
Aici s-a ajuns după analizarea ultimelor informaţii care arată că nu există un plafon sub care efectele dăunătoare ale plumbului și cadmiului asupra sănătăţii umane pot fi excluse în mod sigur.
Mai departe, oficialii EFSA au subliniat că expunerea alimentară la plumb ar putea afecta dezvoltarea neurologică a fetuşilor, bebeluşilor şi copiilor mici. Ultimele cercetări arată că un nivel ridicat de plumb a fost detectat în fructe de mare, peşte, alge şi suplimente alimentare.
În acest context, reprezentanții Ministerului Mediului din Germania au avertizat că un nivel redus de plumb a fost detectat inclusiv în cereale sau legume, conform Agrepres. În acest context, merită amintit și cum ne otrăvea Nicolae Ceaușescu parizerul cu un element radioactiv.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Legătura din colesterol și cancer
În urmă cu cinci zile, o echipă de cercetători a descoperit modul în care celulele cancerului mamar folosesc colesterolul pentru a dezvolta toleranţă la stres. Asta înseamnă că acest celule devin arezistente în timpul procesului de metastază.
Studiul citat de ScienceDaily a mai devoalat că nivelurile ridicate ale colesterolului sunt asociate cu riscul mai mare de apariţie a tumorilor mamare şi cu un prognostic mai puţin optimist în majoritatea tipurilor de cancer. Totuși, această asociere nu a fost pe deplin înţeleasă pentru moment.
Cercetarea publicată în revista Nature Communications descrie modul în care celulele cancerului de sân se folosesc de colesterol pentru a dezvolta toleranţă la stres. Cercetătorii de la Duke Cancer Institute au identificat mecanismele angrenate în acest proces.
”Majoritatea celulelor canceroase mor în timp ce încearcă să se metastazeze – este un proces ce implică mult stres. Puţinele (celule) care nu mor au această capacitate de a depăşi mecanismul de moarte celulară indusă de stres.
Colesterolul a avut un rol esenţial în alimentarea acestei abilităţi”, a declarat autorul principal al studiului, Donald P. McDonnell, profesor în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Duke din Statele Unite.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau