Românii care călătoresc în Italia nu mai sunt obligați să se autoizoleze timp de 14 zile dacă au un test Covid negativ
Dimensiune font:
Guvernul Italiei a modificat condițiile de intrare pe teritoriul acestei țări, eliminând măsura automată a autoizolării pentru 14 zile pentru toate persoanele care sosesc din/au tranzitat România, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.
În conformitate cu informațiile comunicate public de către autoritățile italiene, România a fost transferată pe lista C din Anexa 20 a decretului. Măsura este aplicabilă începând cu data de 4 decembrie 2020 și până la data de 15 ianuarie 2021.
Astfel, începând cu 4 decembrie 2020, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt obligate să prezinte transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controale, o adeverință care confirmă efectuarea, în 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul italian, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2. În cazul neprezentării testului menționat anterior, este necesară autoizolarea pentru 14 zile. Având în vedere că autoritățile italiene nu au stabilit, până la acest moment, un format/model al adeverinței care atestă rezultatul testului pentru infecția cu SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză.
Totodată, în perioada 21 decembrie 2020 – 6 ianuarie 2021, persoanele care sosesc în Republica Italiană din țările aflate pe lista C, inclusiv România, vor fi supuse în continuare măsurii de autoizolare pentru 14 zile, pentru acest interval de timp nefiind necesară prezentarea unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2.
Sunt exceptate de la măsurile menționate anterior la sosirea în Republica Italiană următoarele categorii de persoane, cu condiția să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau