Terapii complementare - Ceaiul de ienupăr ajută la sănătatea rinichilor
Dimensiune font:
Ienupărul creşte, de regulă, pe solurile stâncoase, în Europa, America de Nord şi Asia. Face fructe care pot fi folosite drept condimente, dar care sunt foarte bune şi pentru ceaiuri, ce ajută la funcţionarea sistemelor digestiv, urinar şi respirator. Germanii folosesc, de exemplu, ienupărul la varza murată sau în mâncăruri cu carne de vită sau de pui. Arbustul de ienupăr este folosit în medicina populară de secole, jucând şi un rol important în folclorul european. Potrivit legendelor străvechi, se credea că dacă plantezi un ienupăr lângă intrarea principală a casei vei ţine vrăjitoarele departe. Mai precis, vrăjitoarea nu putea intra în casă până nu reuşea să numere toate acele ienupărului, ceea ce ar durat foarte mult. Aceste virtuţi de protecţie ale ienupărului pot să provină din beneficiile reale pentru sănătate ale plantei şi fructelor ei, inclusiv ale ceaiului preparat din ele. Ceaiul de ienupăr are o aromă plăcută de fructe şi ajută la digestie, dar şi la multe altele. Fructele de ienupăr sunt pline de antioxidanţi şi pot fi extrem de folositoare în buna funcţionare a celulelor organismului, spun specialiştii. Antioxidanţii previn daunele provocate corpului uman de radicalii liberi. Fructele de ienupăr mai conţin uleiuri volatile, vitamina C şi flavonoizi. Uleiurile volatile din fructele de ienupăr au proprietăţi antiseptice, astfel că ceaiul făcut din ele ajută la menţinerea sănătăţii. Consumul ceaiului de ienupăr ajută la funcţionarea bună a stomacului şi previne infecţiile la nivelul vezicii urinare. Ceaiul de ienupăr este şi un excelent stimulator pentru apetit, de aceea este indicat să fie băut înainte de masă. Pentru că este şi diuretic, ceaiul de ienupăr este adesea folosit pentru a curăţa rinichii.
Ceaiul poate fi preparat din două linguriţe cu boabe zdrobite, adăugate la 250 de mililitri de apă clocotită. Se menţine timp de 15 minute la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează două-trei căni cu infuzie pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau