Toate tratamentele actuale au eficiență redusă în fața variantei Omicron
Dimensiune font:
Un nou studiu al cercetătorilor de la Columbia University, în colaborare cu cei de la Universitatea din Hong Kong, aduce noi dovezi care arată că varianta Omicron a coronvirusului poate să evite protecția oferită de vaccinuri dar și cea oferită de trecerea prin boală și sugerează că este nevoie de noi vaccinuri și tratamente care să anticipeze felul în care virusul evoluează.
Rezultatele cercetării, care nu au fost încă trecute prin procesul științific de peer-review, arată că o caracteristică importantă a variantei Omicron este numărul alarmant de modificări din proteina spike a virusului, fapt ce ar putea amenința eficacitatea vaccinurilor din prezent și tratamentelor cu anticorpi.
Noul studiu a testat inclusiv abilitatea anticorpilor generați prin vaccinare de a neutraliza varianta Omicron în analize în care au fost puși anticorpi în fața unor virusuri vii sau pseudovirusuri construite în laborator să imite varianta Omicron.
Anticorpii de la persoane vaccinate cu două doze cu oricare dintre cele patru cele mai folosite vaccinuri, Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson, sunt semnificativ mai puțin eficienți la neutralizarea variantei Omicron, prin comparație cu varianta inițială. Anticorpii produși prin infectare și trecere prin boală sunt chiar mai puțin eficienți.
„Chiar și a treia doză pare că nu protejează complet în fața Omicron, însă, este important să o facem pentru a beneficia de imunitate mai crescută”, a spus David Ho, unul dintre autori..
Până acum, administrarea anticorpilor monoclonali la începutul perioadei de îmbolnăvire prevenea dezvoltarea unei forme severe a bolii, însă noul studiu sugerează că toate terapiile care sunt folosite în acest moment sunt mult mai puțin eficiente împotriva Omicron, dacă funcționează.
Conform cercetătorilor, o formă de Omicron este pe deplin rezistentă la anticorpii folosiți în prezent în spitale. Autorii notează că Omicron este cel mai eficient „fugar” în ce privește capacitatea de a evita anticorpii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau