UPU, între ciomegele etnice și fudulia unor cefe cu stetoscop

E de noaptea minții ceea ce se întâmplă, zi de zi, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Iași. Da, UPU a devenit o cloacă de prozeliți ai spițeriilor păzită cu ciomegele de câțiva haidamaci infectați cu bubele obrăzniciei etnice.

UPU e o provocare din tagma celor hotărâtoare, alipită clandestin încălzirii globale, benzii unice din Nicolina, crizei umanitare din Afganistan și a logicii stricate ce-l aleargă pe holurile politicii pe premierul pilangiu.

Nu ajungi la UPU decât ca ultimă soluție la o durere imposibilă. Iar atunci când de la intrare miroase nu a alifii sau contraotrăvuri, cum te-ai aștepta într-o asemenea clinică, ci respingător, a sudoare și sânge coagulat de excesul de dioxizi, înțelegi că dincolo nu e doar un adverb moleșit de sămânța inutilității. La UPU, dincolo e situat mult mai aproape decât îi permite rigoarea lingvistică, dar e exagerat de departe când realizezi că în cămările de alături, ticsite cu ageamii doldora de farafastâcuri, stă firul acela care te leagă încă, în manieră ombilicală, de viață...

Inutil. UPU e un fel de dispensar sătesc, cu dispenserele de antiseptic goale, deformate de căldura verii ce încă mai rânjește pe pielea înnegrită a rezidentelor, coapte și ele de atâta vară inutilă. Duduiele acestea ce-și plimbă stetoscoapele pe cefele înmuiate cu colonie și sudoare suplinesc dramul de noroc pe care soarta ți l-a retras în mod absurd.

Și nu doare mai mult faptul că te trezești, instinctual, tocmai acolo, la realitatea că imposibilul se împlinește în cel mai silnic moment al vieții tale. Doare al naibii de tare că în cămăruța aceea dezgustătoare nu a intrat încă vreun medic adevărat, dispus să-și suflece mânecile și să facă ceea ce toată lumea cere și se impune: salubrizare materială și morală.

Pentru ca nimeni, niciodată, să nu mai ajungă în UPU înghesuit pe o targă împinsă de voluntarii deznădejdii sanitare locale și abandonată în anticamera umilinței, ignorat și deposedat brutal până și de ultima picătură de demnitate. Dan M.BREZULEANU