A șantajat o femeie cu poze compromițătoare și a primit de la ea 20.000 de lei
Dimensiune font:
Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, a fost săltat de polițiști în timp încerca să părăsească România, după ce ar fi amenințat în repetate rânduri o femeie cu acte de violență și publicarea de imagini compromițătoare. Șantajul fostei prietene a avut efectul scontat de individ, care a primit de la partea vătămată suma de 20.000 de lei, în trei tranșe.
Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a primit o sesizare cu privire la acest caz ieșit din comun, în ultima zi a anului trecut. Atunci, o femeie s-a prezentat la poliție și a sesizat faptul că a fost constrânsă de un bărbat, prin amenințări, să-i dea suma totală de 20.000 de lei.
Când li s-a transmis cine este șantajistul, polițiștii știau deja, în mare măsură, cu cine au de a face.
Petru Ferdinand Lafontaine, în vârstă de 32 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, mai este trimis în judecată într-un dosar de tâlhărie, în care este acuzat de comiterea a trei furturi cu violență și era în atenția polițiștilor judiciariști în mai multe dosare.
A primit 20.000 de lei dar a și distribuit pozele prietenului actual al fetei
Deși primise 20.000 de lei, individul a distribuit mai multe fotografii în ipostaze indecente cu femeia către actualul ei prieten, folosind un cont de pe o aplicație telefonică.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a explicat că polițiștii au început cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iar în data de 21 ianuarie au efectuat trei percheziții domiciliare, ridicând printre altele trei telefoane mobile.
Suspectul nu a fost găsit la domiciliu. Lafontaine se sustrăgea anchetei, astfel că polițiștii au emis pe numele său mandat de aducere și au solicitat darea în consemn. Din fericire, măsura a avut efectul scontat și a fost luată la timp.
Prins în timp ce încerca să iasă din țară prin PTF Borș
Joia trecută, pe 26 ianuarie, suspectul a fost depistat în timp ce încerca să iasă din țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Borș. În baza consemnului, polițiștii de frontieră l-au reținut și apoi l-au predat polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc.
Petru Ferdinand Lafontaine a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de șantaj, dar și pentru infracțiunea de ”violarea vieții private”.
Vineri, 27 ianuarie, procurorul de caz de la Câmpulung Moldovenesc a formulat propunere de arestare, iar Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
Inculpatul a contestat deja măsura de arestare la Tribunalul Suceava și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.
Polițiștii suceveni au transmis cu privire la acest caz că hărțuirea, indiferent de mediul în care se desfășoară, este considerată infracțiune și se pedepsește aspru, mai ales dacă este vorba despre șantaj, iar victima este privată de sentimentul de siguranță și libertate.
Codul Penal prevede articole speciale de lege atât pentru amenințări ( art. 206), șantaj ( art.207), cât și pentru infracțiunea de hărțuire.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau