Incendiu devastator la un bloc din Arad: zeci de oameni evacuați - 10 victime
Dimensiune font:
Momente de panică, la Arad. Un incendiu puternic a izbnucnit într-un bloc și peste 60 de persoane au fugit în ultima clipă din calea flăcărilor. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre acestea fiind transportate la spital.
Alarma s-a dat duminică seară, după ora 22:30, la un bloc de garsoniere de pe strada Predeal, din cartierul arădean Aurel Vlaicu.
Peste 60 de persoane au fugit în ultima clipă din calea flăcărilor. Cinci oameni au fost duși de urgență la spital, iar alți zece s-au intoxicat cu fum.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au transmis că la fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere, una de descarcerare ușoară și cu un echipaj SMURD.
"S-a deplasat Detaşamentul de Pompieri Arad cu doua autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru şi salvare de la înălţime, două ambulanţe tip SMURD, una tip C şi una tip B cât şi un echipaj medical SAJ. După efectuarea recunoaşterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta într-o garsonieră iar blocul era inundat cu fum. S-a acţionat în paralel pentru lichidarea incendiului cât şi pentru evacuarea locatarilor. Au fost evacuate 60 - 65 de persoane, zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci dintre acestea fiind transportate la spital", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
Persoanele care s-au autoevacuat s-au întors în locuințele lor, însă garsoniera în care s-a produs incendiul a fost distrusă în întregime.
Incendiul a pornit într-o garsonieră de la etajul 2, existând mari degajări de fum care au impus evacuarea locatarilor.
Incendiul a fost lichidat după aproximativ 15 minute, urmând să fie stabilită cauza acestuia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau