'Nu mai avem bani suficienți pentru pensii și salarii': Ciolacu i s-ar fi 'spovedit' lui Lasconi
Dimensiune font:
Elena Lasconi a spus că discuția cu premierul Marcel Ciolacu a fost 'foarte bună'. Candidata USR a ținut însă să spună tuturor despre îngrijorările primului ministru privind pensiile și salariile.
„Am avut o discuție cu premierul Ciolacu, care este îngrijorat, deoarece deja începem să pierdem bani, după ce această influență a Rusiei a apărut în presa internațională. Nu mai avem bani suficienți pentru pensii și salarii.
Până la 8 decembrie, pierdem bani, mulți investitori și-au înghețat afacerile, bursa scade, lumea este speriată și vrea să părăsească țara“, a spus Elena Lasconi
Aceasta a subliniat încă o dată de importanța proiectelor europene pe care România le derulează și este vital să continue: „Toți primarii, indiferent de culoare politică, vor pierde proiectele pe fonduri UE. Nu cred că ne permitem să dăm cu piciorul unui drum pro-european și pro-NATO, doar ca să ajungem din nou în situația de a ne baza pe promisiuni de tipul celor de pe TikTok, ca pe vremea lui Ceaușescu.
Am fost jurnalist timp de 25 de ani, am bătut toate ulițele satelor, am lucrat pentru oameni, iar ca primar am făcut la fel. Oamenii au apreciat și m-au votat cu peste 70%, pentru că am arătat fapte. Trebuie să ne uităm la faptele și moralitatea candidaților. Este o blasfemie să te agăți de Dumnezeu și credință și, în același timp, să apreciezi un criminal de război precum Putin“, a mai spus Elena Lasconi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau