Plan Roşu de Intervenţie în Teleorman, după un accident pe DN 6
Dimensiune font:
ISU Teleorman a pus în aplicare, luni, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident pe DN 6. În accident este implicat un microbuz şi o maşină.
”Pompierii au rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor P.S.I. şi îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil”, a transmis sursa citată.
Centrul Infotrafic a precizat că traficul a fost reluat.
”Valorile de trafic se menţin ridicate, în ambele direcţii”, a precizat Infotrafic.
„La data de 24 aprilie, a.c., ora 11.18, poliţiştii au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe DN 6, la km 83, a avut loc un eveniment rutier. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au constatat faptul că, în împrejurări care vor fi stabilite cu ocazia cercetărilor, în timp ce un conducător auto conducea un autoturism pe DN 6, ar fi intrat în coliziune cu un microbuz”, a transmis IPJ Teleorman.
Sursa citată a precizat că în urma evenimentului au rezultat 9 victime, dintre care şi un minor.
Victimele au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale.
”Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a mai transmis sursa citată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau