Poveste din vremurile în care românii săraci trebuiau să ceară voie în scris, la primărie, să-şi cumpere încălţăminte

Documentele păstrate în arhive ne reamintesc vremurile grele trăite de mulţi români în trecut. Un astfel de document, aflat la Arhivele Naţionale Alba, surprinde o cerere mai puţin obişnuită a unei femei din comuna Zlatna.

Ana Zaharie avea 18 ani, era servitoare şi a adresat Primăriei Zlatna, în 1944, o cerere pentru a-şi cumpăra o pereche de pingele. Femeia susţinea că nu îşi mai cumpărase încălţăminte din 1938, de 6 ani

Cererea era adresată preşedintelui comisiei pentru reparare şi cumpărare de încălţăminte de pe lângă primăria comunei Zlatna.

Documentul arată că românii aflaţi în categoria servitorilor nu aveau dreptul să îşi cumpere încălţăminte decât cu acceptul comisiei menţionate.

„Cu onoare vă rog să binevoiţi a-mi aproba ca să cumpăr una pereche pingele tălpi întregi, încălţăminte după comandă, încălţăminte gata fabricată. Numărul încălţămintei ce port este 42. Bonul doresc să îl prezint la magazinul de pielărie. Ultima dată am cumpărat încălţăminte în anul 1938”, susţinea femeia în cererea tip completată şi adresată primăriei.

Trecerea unor date nereale putea să aducă răspunderea penală a persoanelor, o formulare în acest sens fiind, de asemenea, trecută, în document. Semnatarul cererii susţinea că, pentru constatarea realităţii, era gata să se supună la orice cercetare domiciliară.

Cererea servitoarei Ana Zaharie, din 2 mai 1944, a fost aprobată abia în data de 27 iunie 1944. Pingelele erau în trecut cea mai simplă şi mai ieftină variantă de încălţăminte. Românii săraci îşi permiteau cu greu să îşi cumpere chiar şi pingele.

În acea perioadă, România era în plin Război Mondial, la puterea fiind al treilea guvern condus de Ion Antonescu, ce avea să cadă în 23 august 1944. Majoritatea achiziţiilor de bunuri erau strict reglementate, pentru a evita, spuneau autorităţile, risipa şi compromiterea efortului logistic aferent războiului.