Produsul banal care ar putea deveni un lux pentru români. Scumpirea anunțată va afecta milioane de consumatori din țara noastră
Dimensiune font:
Vești proaste pentru români! Pâinea, care este unul dintre cele mai consumate alimente la nivel național, va fi în curând mai scumpă. Potrivit producătorilor, această majorare este rezultatul creșterii prețurilor la materia primă. Astfel, se preconizează că pâinea se va scumpi treptat, până la finalul lunii ianuarie 2025.
Potrivit datelor statistice, unul dintre cele mai consumate alimente din țara noastră este pâinea. Produsul adorat de milioane de români va suferi însă o nouă scumpire, riscând să devină un adevărat lux pentru unii consumatori.
Producătorii au anunțat că sunt nevoiți să scumpească pâinea, în primul rând, din cauza creșterii prețurilor la materia primă. Aceștia estimează că această majorare de preț se va face treptat, până la finalul lunii ianuarie a anului viitor. Potrivit Institutului Național de Statistică, produsele de panificație s-au scumpit deja în țara noastră cu aproximativ 3%, sau chiar cu 5% în unele cazuri.
Unii producători susțin însă că în această perioadă vor fi nevoiți să crească prețurile chiar și cu 10%. În aceste condiții, o franzelă care în prezent costă chiar și 5 lei, o scumpire de 10% va adăuga nu mai puțin de 50 de bani la fiecare achiziție.
Produsul care se scumpește constant în țara noastră
Fiecare român consumă lunar aproximativ șapte kilograme de pâine, astfel că scumpirile anunțate vor fi resimțite din plin de către toți consumatorii din țara noastră. Făcând o comparație, consumul de cartofi în țara noastră este de 3 kilograme pe lună pentru fiecare persoană.
Producătorii susțin că aceste scumpiri sunt determinate de mai mulți factori, principala cauză fiind creșterea costurilor de producție. În plus, costurile cu forța de muncă au crescut constant, la fel și cele operaționale, cum ar fi utilitățile și transportul. Cum și prețul materiei prime, în special grâul alimentar, a crescut semnificativ, acest lucru afectează direct costurile de producție ale pâinii.
Anul trecut, România a obținut o recoltă de 9,635 milioane de tone de grâu. Mai mult, în perioada iulie-septembrie 2024, țara noastră a fost cel mai mare exportator de grâu moale din Uniunea Europeană, cu o cantitate de 1,72 milioane de tone. Cu toate acestea, prețul grâului a crescut constant, ajungând în luna septembrie 2024 la 226 de euro pe tonă. Se poate observa o creștere semnificativă față de luna august, când prețul era de 194 de euro pe tonă, conform bursei de la Paris.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau