Rambursarea anticipată a unui credit, un mit? Ce e mai bine să faci: credit pe 15 ani sau pe 30? Adrian Asoltanie vine cu explicații

11

Dimensiune font:

| 06-03-2024 00:35

Valentin Anghel, CEO AVBS Credit, susține, pe baza unei simulări, că rambursarea anticipată este un mit, afirmând că "accesând un credit de 300.000 de lei cu rambursare pe 15 ani, clientul iese mai avantajos, decât dacă accesează aceeași sumă cu rambursare pe 30 de ani, dar apoi se hotărăște să ramburseze creditul anticipat".

În acest context, DC NEWS l-a contactat pe Adrian Asoltanie pentru afla dacă este sau nu rambursarea anticipată a unui credit ipotecar un mit și care ar fi soluția cea mai avantajoasă pentru creditor. Trainerul de educație financiară ne-a explicat de ce nu este indicat să luăm un credit pe o durată mai mică de timp dacă nu ne putem asuma și o rată mai mare.

Adrian Asoltanie: Singura problemă este că viața nu e matematică

"Nu este un mit. Mitul este ceva care nu se întâmplă. Rambursarea anticipată, dacă o face persoana respectivă așa cum explic eu oamenilor de 9 ani de zile, îi ajută să economisească ani de zile din credit și mii sau zeci de mii din dobânda pe care altminteri nu ar mai da-o băncii. Socoteala pe care o face domnul în care el spune că este mai bine în loc să faci creditul pe 30 de ani și după aceea să bagi plăți anticipate, mai bine să faci un credit mai scurt, să îl lași pe 15 ani și atunci beneficiul este mai mare.... Matematic da, așa este, dar singura problemă este că viața nu e matematică.

În primul rând, o persoană care își asumă un credit pe 15 ani își asumă din start o rată mai mare, o rată mult mai consistentă. Pe parcursul celor 15 ani există și perioade în care persoana respectivă are venituri în scădere sau venituri care dispar cu totul, sau care are situații din care are cheltuieli foarte mari, probleme de sănătate, probleme de cuplu, divorțează de soț sau de soție, copiii au probleme medicale, adică apar tot felul de situații, ori, dacă tu te-ai obligat din start la un credit pe 15 ani la o rată mai consistentă tu nu mai ai cum să mai dai înapoi.

"Le recomand oamenilor să meargă pe o durată mai mare"

Cu alte cuvinte, eu le recomand în general oamenilor să meargă pe o durată mai mare, astfel încât să aibă un efort mai mic și dacă îți permiți, faci plăți anticipate, dar dacă nu îți permiți și intri în dificultate să nu fii strâns de gât de creditul respectiv. Cu alte cuvinte, un credit lung poți să-l scurtezi singur prin plăți anticipate, dar un credit scurt, nu mai am ce să-i faci, eu nu mai pot să îl mai lungesc în momentul în care am dificultăți intru în penalizări, intru în biroul de credit, intru în opriri pe salariu, intru în executare silită, o mulțime de alte riscuri.

Deci da, matematic putem face ce socoteli vreți, doar că viața nu este matematică și nu este XL. (...) Aici este ideea de a avea opțiuni. Păi așa pot să duc matematica mai departe și să zic "da de ce nu faceți voi un credit pe 5 ani? Că ar fi și mai bine, plătiți și mai puține dobânzi". Ce trebuie să ia în calcul orice socoteală de genul acesta este că viața este ciclică, viața este schimbătoare și atunci este mai bine să aibă o povară mai mică și să facă plăți anticipate desigur, adică nu stăm 30 de ani să plătim apartamentul de 3 ori dacă avem bani să îl dăm mai repede și, prin plăți anticipate, îl scurtăm la 8-10 ani, 15 ani, la cât putem", a explicat Adrian Asoltanie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Pensionarii ieșeni vor primi tichete sociale de Sărbători
22/11/2024 12:19

  Pensionarii ieseni vor beneficia si in acest an de ajutoare sub formă de tichete sociale valorice. Actiunea, organizată de Primăria Municipiului Iasi prin Directia de Asistentă Socială, marchează ...

COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului ”F.I.R.M.A. - Formarea si Instruirea Resurselor: Manageri si Angajati
22/11/2024 12:17

 COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului ”F.I.R.M.A. - Formarea si Instruirea Resurselor: Manageri si Angajati",  PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/P ...

RU EUROPE S.R.L – Lansarea proiectului „A.C.U.M.: Adaptează-te la Cerințe Unice și Moderne”, PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A36
22/11/2024 11:59

  COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului    „A.C.U.M.: Adaptează- te la Cerinte Unice si Moderne”, PEO/78/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A36  

Recalcularea pensiei de urmaș. Câți bani va primi soțul supraviețuitor
21/11/2024 18:59

Multi romani vor să afle cum se face recalcularea pensiei de urmas. Noua lege a pensiilor, aplicabilă din 1 septembrie 2024, mentine in mare parte prevederile anterioare, dar au fost făcute cateva clarifică ...

21 noiembrie - Ziua mondiala a salutului
21/11/2024 11:04

21 noiembrie - Ziua mondiala a salutului Ziua mondială a salutului este marcată in fiecare an la 21 noiembrie, fiind un prilej ca oamenii din intreaga lume să-şi exprime preocuparea pentru pacea mondial ...

Poliția a confiscat peste trei tone de articole pirotehnice
20/11/2024 10:10

De la inceputul campaniei de verificare, politistii au confiscat peste trei tone de articole pirotehnice ilegale. Actiunea, derulată in perspectiva sărbătorilor de iarnă, a inceput la finalul lunii septem ...

7 expresii pe care le foloseşte o persoană manipulatoare ca să te facă să te simți vinovat
19/11/2024 15:54

  7 expresii pe care le foloseşte o persoană manipulatoare ca să te facă să te simti vinovat Un manipulator este o persoană care, cu ajutorul minciunilor si a anumitor comportamente, ii induce ...

Nu e glumă! Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu în cei 10 ani de mandat, susține Administrația Prezidențială
17/11/2024 13:39

Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, se apropie de finalul celor două mandate, incepand ultima lună de activitate in functie, fără să fi beneficiat de nici măcar o zi de concediu oficial in aproape 10 a ...

Statistici șocante: un copil este violat în fiecare zi în România
16/11/2024 08:56

Un copil este violat in fiecare zi in Romania. Statisticile socante prezintă realitatea tării noastre in care cei mai vulnerabili cad pradă pedofililor, arată cele mai recente date. In numai doi ani au fos ...

Copii din orfelinatele din România, sclavi în Ungaria: ținuți în beciuri și munceau până la 24 de ore pe zi
16/11/2024 00:22

Mai mulţi minori din centre de plasament din Romania au fost trimişi sclavi in Ungaria, incă din 2013. Tinerii erau obligaţi să muncească chiar şi 24 de ore pe zi şi erau cazaţi in beciul unei locuinţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei