Zborurile de pe aeroportul din Suceava, afectate din cauza ceții pentru a cincea zi la rând. Câteva au fost anulate
Dimensiune font:
Este pentru a cincea zi la rând când activitatea aeroportului din Suceava este afectată din cauza ceții. Mai multe zboruri au fost anulate, iar pasagerii au fost reprogramați pentru alte zboruri și li s-a oferit cazare.
Mai multe curse aeriene au fost anulate, sâmbătă, pe aeroportul din Suceava, din cauza ceţii dense, fiind pentru a cincea zi consecutiv când zborurile sunt afectate din cauza vizibilităţii scăzute. Potrivit conducerii aeroportului Suceava, în cursul zilei de sâmbătă a fost anulat zborul Tarom Suceava-Otopeni, pasagerii fiind transportaţi la Iaşi cu autocarele, unde au fost îmbarcaţi într-o altă aeronavă către Capitală.
De asemenea au fost anulate cursele WizzAir Veneţia (Treviso) – Suceava, Suceava - Paris (Beauvais) şi Suceava – Eindhoven. Zborul Ryanair de la Roma (Ciampino) către Suceava a fost rerutat spre Bucureşti (Otopeni). Pentru cursele Wizz Air anulate pasagerii au fost reprogramaţi pe alte zboruri şi li s-a oferit cazare.
”Menţionăm încă o dată că decizia anulării, reprogramării sau devierii unui zbor spre alt aeroport aparţine strict companiei aeriene. De altfel, compania se ocupă de toate formalităţile legate de transport şi acomodare ale pasagerilor afectaţi de întârzieri/anulări/reprogramări ale zborurilor”, au precizat sâmbătă reprezentanţii Aeroportului Suceava.
Este pentru a cincea zi la rând când ceaţa densă afectează activitatea aeroportului Suceava. Directorul aeroportului sucevean, Ioan Măruţa, a declarat că îi înţelege pe pasageri, dar că ”siguranţa este mai presus de toate”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau