5-2 la puncte într-un retur fără victorie! FC Viitorul - CSM Politehnica Iași (ora 20:30), în etapa a XXIV-a a Ligii 1 de fotbal
Dimensiune font:
Trupa lui Andrei Cristea va închide astăzi etapa a XXIV-a a Ligii 1 cu meciul din deplasare susținut în compania lui FC Viitorul, formație pregătită de antrenorul Mircea Rednic, cel care încheia precedentul sezon pe banca Iașului. Se vor întâlni două grupări în mare suferință. FC Viitorul s-a tot îndepărtat de play-off (etapele din 2021 le-a început cu cinci egaluri, urmate de trei înfrângeri) și a alunecat pe un loc 13 destul de neobișnuit pentru ea, dar tot are 25 de puncte în cont. CSM Poli Iași în schimb se cam obișnuiește cu ultima poziție și doar 16 puncte acumulate, doar două fiind obținute în cele opt etape scurse din acest an! Am intrat așadar în a doua jumătate a returului și ar cam fi cazul ca formația ieșeană să înceapă să mai și câștige, mai ales că Andrei Cristea are aproape întreg lotul la dispoziție.
Se confruntă însă și două absențe, Calcan și De Iriondo fiind suspendați pentru cumulul de cartonașe galbene. „Mari probleme de lot nu sunt, doar câteva suspendări. Mă bucur că în această perioadă nu am jucători infectați cu COVID-19, sunt un pic mai norocos decât Daniel Pancu (n.r. - predecesorul său) din acest punct de vedere”, a declarat Andrei Cristea, el însuși fiind suspendat două meciuri după ce a fost eliminat etapa trecută.
„Sunt încrezător că în această perioadă echipa a acumulat mai mult. Am avut un ciclu săptămânal complet, fiind pentru prima oară de când am preluat echipa. Sunt convins că vom arăta altfel la Constanța. M-a bucurat reacția băieților, în special în ultimele partide. Mi-am dat seama că avem o echipă care are reacție, că trăiește și luptă până la final”, a adăugat Cristea.
Tânărul antrenor de la CSM Poli Iași este convins că în scurt timp vor apărea și rezultatele pozitive. „Ne lipsesc rezultatele, dar la cum simt eu echipa sunt convins că în scurt timp vor veni și rezultatele. Avem nevoie de o victorie și apoi vom putea lega și alte rezultate pozitive. Avem într-adevăr mare nevoie de continuitate, asta nu vine decât dintr-o pregătire foarte bună - fizic, tactic-, prin concentrare și un pic de noroc. Fotbalul fără presiune nu există. Este fantastic să simți miza rezultatului, poți demonstra că ești un jucător valoros și lumea te va ridica în slăvi. Asta vreau să le insuflu băieților, bucuria de a câștiga pentru momentele frumoase de după victorie ce te fac să te simți în al nouălea cer. Avem nevoie de o descătușare din punct de vedere mental, am mare încredere în acest grup de jucători”, a menționat Cristea, care s-a referit și la posibilitatea de a reveni pe teren: „Sunt antrenor-jucător, dar îmi doresc ca de mine ca jucător să fie nevoie cât mai puțin. Nu am o baghetă magică, cred că se văd progrese de la meci la meci. Vor veni și victoriile, Iașul va ieși de pe această poziție care nu ne onorează. Vreau să fiu de folos clubului indiferent de poziția pe care voi fi”.
Răzvan Onea a fost reprezentantul jucătorilor în a prefața disputa de astăzi. „Mergem la victorie și să adunăm punctele de care avem mare nevoie. Am pregătit bine jocul cu FC Viitorul, mai avem două zile să punem la punct ultimele detalii. E un meci mai special pentru unii dintre noi, vom da totul pe teren pentru a demonstra că poate Mircea Rednic a făcut o greșeală că nu ne-a acordat mai multă atenție”, a spus Onea, deși de preferat ar fi să-i arate lui Rednic pe teren dacă și cât de mult s-a înșelat... Dragoș GAȘPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau