Academia de fotbal „Politehnica” Iaşi ţine lecţii online
Dimensiune font:
* antrenorii mai au de încasat nişte restanţe din luna februarie * se aşteaptă clarificările pentru martie: şomaj tehnic ori salarii întregi * nu s-a dat niciun fel de vacanţă copiilor şi juniorilor, acum toată activitatea s-a mutat online
Coordonatorul Academiei de fotbal „Politehnica Iaşi”, Nucu Antohi n-a apucat să-şi savureze succesul obţinut la evaluarea naţională, unde s-au obţinut 65,9 puncte şi, implicit, acreditarea (baremul a fost de 60). A apărut pandemia de coronavirus, toate proiectele, toate planurile au fost bulversate. În clipa de faţă nu mai e valabilă forma competiţiilor, nici datele de disputare, totul e în ceaţă. Se aşteaptă precizările de la Federaţia Română de Fotbal.
Ca şi cum n-ar fi fost destul, cei 12 antrenori de-aici mai au de încasat nişte restanţe salariale din luna februarie. Cât priveşte luna martie, „se aşteaptă clarificări: şomaj tehnic sau nu...”, spune Nucu Antohi.
Staff-ul tehnic nu se poate reuni, nu se pot face discuţii pe marginea noii structuri a academiei sau colocvii tehnice. Nu e voie. „Consecinţele economice ale pandemiei ne-au distrus, practic proiectul. Va trebui să reconfigurăm totul, pe baza datelor reale care vor fi la vară. Sportivi legitimaţi, competiţii, antrenori. Nu mai e valabilă nici măcar forma competiţiei, nu mai spun de calendarul ei!”, descrie Nucu Antohi, fără niciun echivoc, situaţia actuală de la Academie.
Munca antrenorului s-a mutat aici: consiliere psihologică de continuare a activităţii
Principalul scop pe termen scurt al celor 12 antrenori e să-i ţină pe copii şi juniori aproape de fotbal, să nu se consemneze abandonuri premature. Fiecare şi-a făcut grup pe whatsapp ori facebook, în care au fost incluşi toţi elevii. Aşa se ţin acum lecţiile de antrenament la Academia de fotbal „Politehnica” Iaşi. „Munca antrenorului s-a mutat acum aici: consiliere psihologică de continuare a activităţii. E primordial să-i ţinem aproape pe copii şi juniori! Să-i facem să nu renunţe acum, dezamăgiţi că nu mai pot veni la teren şi nu se mai pot bucura de joc. În al doilea rând, colegii mei au întocmit planuri de pregătire individualizată pentru fiecare junior în parte. Exerciţii fizice şi, acolo unde sunt condiţii, se propun şi planuri tehnice individuale”, mă lămureşte Nucu Antohi.
Îl întreb dacă pot folosi în text denumirea de „Academie” şi mă asigură că aşa e corect, că acum acest termen este cel oficial. Iar modul de abordare al celor 12 (Ovidiu Burdujan, Adi Kereszy, Gelu Paveliuc, Dănuţ Cănănău, Bebe Manole, Mişu Drăgoi, Adi Dobrea, Ioan Câmpeanu, Liviu Moldovan pentru fotbalul feminin, Marian Moldovan şi Nucu Antohi) este, în conjunctura actuală, chiar unul academic... Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau