Duel pentru supremaţie în mediul rural ieşean
Dimensiune font:
Dornice să promoveze în turul al III-lea al Cupei, formaţiile din Dumeşti şi Miroslava se află astăzi faţă în faţă, gazdele încercând în ultimii ani să ajungă în Divizia C, unde Ştiinţa evoluează deja de două sezoane. Ambele sunt dominate de unele ambiţii, însă momentan Rapid nu se poate gândi cel mult decât la Liga a III-a, unde şi-a câştigat dreptul de a juca la începutul verii, însă nu s-a şi înscris în acest eşalon. Sigur, timp ar mai fi, dar speranţele de a deveni colegă de serie cu cei din Miroslava sunt tot mai mici odată cu trecerea timpului. Asta în timp ce aspiraţiile Ştiinţei au crescut de la începutul lui 2014, echipa care a luat fiinţă acum cinci ani dorindu-şi să promoveze la vară în Liga a II-a. Însă numele de care sunt „legate” cel mai bine este al antrenorului Corneliu Costăchescu, care după ce a pus bazele Ştiinţei lucrează de doi ani şi jumătate la Rapid Dumeşti, deşi între ele s-au făcut de-a lungul timpului multe schimburi de fotbalişti. „Mă leagă amintiri plăcute de perioada petrecută la Ştiinţa Miroslava, dar acum îmi desfăşor activitatea la Rapid Dumeşti, cu care îmi doresc mult să promovez în faza următoare. Nu cred că poate fi vorba despre o favorită a acestei confruntări, meciul fiind deschis oricărui rezultat”, a declarat ieri antrenorul ieşean Corneliu Costăchescu.
În timp ce Rapid s-a întărit recent cu mijlocaşul Donose, care s-a pregătit aproape o lună la Miroslava, Ştiinţa a făcut mai multe achiziţii, cea mai importantă fiind venirea lui Chimir, de la CSM Kosarom Paşcani.
În celelalte partide din zona Moldovei se întâlnesc Transdor Tudora (Botoşani) - CSM Kosarom Paşcani, Dinamo Oneşti - Aerostar Bacău, Progresul Frătăuţii Vechi (Suceava) - Cetatea Tg.Neamţ, Voinţa Ion Creangă (Neamţ) - Petrotub Roman. Liviu SUCEVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau