Duşan Uhrin a fost trădat la Dinamo. Antrenorul ceh a dezvăluit care sunt problemele de la gruparea din Ştefan cel Mare
Dimensiune font:
Duşan Uhrin jr. a povestit că a fost trădat la Dinamo. Revenit după opt ani în România, dar pentru prima oară la clubul din Ştefan cel Mare, antrenorul ceh a dezvăluit ce nu a mers la gruparea din Bucureşti.
Trădări, discuţii, nesiguranţă şi singurătate, sunt câteva dintre stările prin care a trecut Duşan Uhrin în cele şapte luni petrecute la Dinamo
"Am vrut să fac ceva la Dinamo, să fac o echipă mai bună azi decât a fost ieri. Dar nu poţi de unul singur. Merge o perioadă, dar nu poţi reuşi. De aceea am plecat, nu din cauza lipsei banilor. Jucătorii au muncit cu mine, nu pot afirma că nu mi-au fost alături. Dar ei nu ştiau ce se întâmplă cu adevărat la club. La fiecare trei zile situaţia se schimba, e greu să lucrezi într-o astfel de atmosferă, ceea ce este azi să nu mai fie valabil mâine, apoi să ajungi mâine la ideea de acum două zile. Da, simt dezamăgire după aventura mea la Dinamo. Eram fericit cu suporterii, ei îmi ofereau energie. Eu am încercat să construiesc o echipă, dar nu pot accepta trădările! Fiindcă aşa m-am simţit. Nu ştiu cine naiba anunţa tot ceea ce făceam în vestiar. Dacă făceam o schemă sau vorbeam ceva, apărea imediat, ştia toată lumea. Apoi, o altă chestiune: toţi vorbesc la Dinamo, toţi vorbesc mult, iar uneori o fac stupid şi fac rău echipei! Prea multă vorbărie strică", a declarat Dusan Uhrin pentru gsp.ro.
Cu toate acestea, Duşan Uhrin s-ar întoarce în România.
"Mi-e cam dor de fotbal, mai ales în aceste zile în care fiecare ducem dorul muncii. Poate o să revin în România! Chiar mi-ar plăcea. Am mulţi cunoscuţi în România şi-am lăsat prieteni în urmă. Trebuie să lucrez undeva, nu? Munca e virusul meu, sunt infectat cu fotbal!", a mai precizat Uhrin.
Duşan Uhrin a lăsat-o pe Dinamo în play-out, la trei puncte distanţă de primul loc retrogradabil. Antrenorul ceh a mai pregătit şi alte formaţii din Liga 1, precum Poli Timişoara şi CFR Cluj.
Mediafax
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau