Handbal - CSM Iaşi 2020 - Evoluţie excelentă şi victorie meritată!
Dimensiune font:
Un nou succes pentru handbalistele de la CSM Iaşi 2020 în acest an. După reuşitele cu HCF Piatra-Neamţ (acasă) şi cu CSM Galaţi (în deplasare), jucătoarele ieşene, situate pe locul 3, au câştigat la Sfântu Gheorghe, în faţa formaţiei Centrului Naţional de Excelenţă, echipă clasată pe locul 2 în seria B a Diviziei A.
Ieşencele au abordat partida cu maximă seriozitate în faţa unui adversar dificil, dorind să-şi ia revanşa după înfrângerea de la Iaşi, din toamnă. Şi au reuşit acest lucru de o manieră categorică, la 11 goluri diferenţă: 34-23 (18-12), după cel mai bun joc din acest campionat.
Primele zece minute au fost echilibrate, apoi Iulia Bîţă, Ioana Stanca şi colegele lor au trecut la cârma jocului, valorificând aproape toate situaţiile favorabile. Tabela de marcaj a arătat: 5-11 în min.20 şi 6-14 în min.23. Tinerele, dar valoroasele jucătoare ale Centrului de excelenţă, care fac parte şi din loturile naţionale la diverse vârste, au încercat să revină în joc, dar n-au reuşit mare lucru şi la pauză scorul a fost 12-18. La începutul reprizei secunde, CSM Iaşi 2020 a marcat de trei ori consecutiv şi a ridicat scorul la 12-21 (min.34). Cea mai mare diferenţă pe tabela de marcaj s-a înregistrat în minutul 55, când Mădălina Olariu a înscris pentru 33-20 în favoarea oaspetelor, care au avut o apărare compactă permanent şi o viteza de acţiune ridicată în atac. În plus, Iulia Bîţă a fost neiertătoare în aruncările de la 7 metri, transformându-le pe cele şase de care formaţia sa a beneficiat.
Scorul final, 34-23 pentru CSM Iaşi 2020, confirmă acumulările calitative ale echipei ieşene, dar şi crearea unui grup omogen şi valoros. La CSM Iaşi 2020 au evoluat: Ancuţa Moroianu, Anca Mihailiuc-portari, Iulia Bîţă - 10 goluri (6 din 7 metri), Ioana Stanca – 8 goluri, Roxana Juverdeanu – 4, Olexandra Jolobovici şi Anisa Şerban câte 3, Diana Dincă şi Georgiana Olaru – câte 2, Mădălina Olariu şi Bianca Drăghici câte 1, Andreea Alexandrescu, Paula Rudac, Miluţa Ciofu.
În urma acestui rezultat, CSM Iaşi 2020 şi-a consolidat poziţia a 3-a în seria B a Diviziei A, cu şase puncte mai mult decât CSM Bacău, aflată pe locul 4. Lucian VLAD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau